Ucrainenii și-au atins scopul tactic în Bahmult: Forțele ruse rămân slabe pe flancurile celei mai disputate localități de la începutul războiului

militar-ucrainean-la-bahmut_42880900
În urma succeselor ucrainene de pe flancurile din Bakhmut și a preocupărilor tot mai mari cu privire la determinarea în luptă a grupului de mercenari Wagner, în ultimele patru zile armata rusă a redistribuit mai multe unități de nivel batalion în acest sector. Printr-o astfel de măsură, Rusia încearcă probabil “să pretindă cel puțin un anumit nivel de succes în luptă”, potrivit serviciului de informații al Ministerului britanic al Apărării.

Informația a fost confirmată și de ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, Hanna Malyar, care a declarat ieri că forțele ruse și-au concentrat “majoritatea rezervelor” în direcția Bakhmut, fapt care a încetinit ritmul de avansare al trupelor ucrainene.

Malyar a mai declarat că forțele ucrainene continuă să contraatace la periferia de nord și de sud a Bahmutului, reușind să avanseze 500 de metri pe un flanc și 1.000 de metri pe celălalt.

Susținătorii ruși din media de socializare consideră că rata de avans redusă arată că forțele ucrainene nu sunt în măsură să susțină un contraatac prelungit în jurul Bahmutului.

Cu toate acestea, forțele ruse rămân slabe pe flancurile celei mai disputate localități de la începutul războiului.

Pe pe 19 mai, Evgheni Prigojin a continuat să critice conducerea Brigăzii 4 Infanterie Moto din cadrul Corpului de Armată al Republicii Populare Lugansk pentru retragerea pe liniile defensive organizate la sud-vest de Ivanivske (6 km vest Bahmut).

Pozițiile recente ale lui Prigojin - în contextul punerii acestuia într-o lumină defavorabilă prin posibilul contact cu serviciile de informații ucrainene relevat de scurgerile de informații prezentate recent de Washington Post - au subminat probabil încrederea Kremlinului în Wagner, făcând întărirea forțelor din Bahmut cu trupe regulate ale armatei o opțiune mai sigură.

În prezent, se poate spune că avansările ucrainene din jurul Bahmutului au eliminat amenințarea încercuirii forțelor ucrainene în Bahmut și, mai important, au forțat trupele ruse să aloce o parte din rezerva de forțe și mijloace pentru a se apăra împotriva unui efort ofensiv limitat și localizat, așa cum probabil a intenționat conducerea ucraineană. Gradul de slăbire a rezervei de luptă ruse este un aspect important în stabilirea momentului trecerii la contraofensiva majoră ucraineană.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes
x close