Serviciul de Securitate al Ucrainei raportează că a localizat fragmentele unei rachete balistice rusești pe care inamicul a folosit-o pentru a ataca regiunea Lviv în noaptea de 9 ianuarie. Conform informațiilor preliminare, componentele descoperite aparțin sistemului de rachete Oreshnik.
Potrivit ministerului rus al apărării, atacul a fost comis ca răspuns la „atacul terorist” al Kievului asupra reședinței președintelui rus Vladimir Putin din Valdai, pe 29 decembrie 2025.
Așa cum preciza și DefenseRomania, atacul rusesc asupra Ucrainei a fost efectuat cu racheta balistică Oresnik care a lovit orașul Lviv, la doar 60 de kilometri de granița cu Polonia.
Atacul a avut loc pe 8 ianuarie, la ora 23.47. Racheta care a lovit regiunea Lviv zbura cu o viteză de 13 mii de kilometri pe oră, a raportat Comandamentul Aerian de Vest al Armatei ucrainene.
Acesta a adăugat că obiectivele atacului au fost atinse și că instalațiile care produc dronele utilizate în presupusul atac, precum și infrastructura energetică, au fost afectate.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a arătat, iar Anton Gerașcenko a postat pe profilul său de rețea X, părți ale rachetei găsite după atac.
Printre componentele găsite se numără unitatea de stabilizare și ghidare, care constituie de fapt „creierul” rachetei, piese ale motorului, fragmente ale mecanismului de ghidare și duze de pe platforma unității de lansare.
Componentele din Oreshnik găsite/ Captură de ecran X
Ucraina subliniază în mod clar că utilizarea acestei rachete împotriva infrastructurii civile constituie o crimă de război comisă de Rusia.
Prin atacarea instalațiilor civile din apropierea graniței cu Uniunea Europeană, Kremlinul a încercat să distrugă infrastructura cheie pentru supraviețuire în condiții meteorologice extrem de nefavorabile, avertizează SBU.
Rusia a lansat prima dată racheta Oreshnik asupra orașului industrial ucrainean Dnipro în noiembrie 2024. Putin susține că sistemele occidentale de apărare aeriană nu sunt capabile să intercepteze racheta Oreshnik și a spus, de asemenea, că aceasta ar putea lovi ținte din Europa de Vest.
Analiștii militari occidentali spun că racheta Oresnik este capabilă să transporte un focos nuclear.