Ucraina se teme că, în lunile următoare, Rusia își va întări prezența militară de-a lungul frontierelor comune

rusia-desant-aerian_19819800
Imagini de la misiunea de parașutare a unui batalion de desant aerian rus. Sursă foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
În cadrul unei emisiuni a televiziunii ucrainene, adjunctul ministrului apărării din Ucraina, Anna Malyar, a declarat, pe 04.11.2021, că situația de securitate din țară se află sub control, dar, potrivit unor reprezentanți oficiali ai autorităților ucrainene, în lunile următoare, Rusia își va consolida prezența militară de-a lungul granițelor celor două țări.

Aceasta a subliniat faptul că partea rusă își demonstrează invariabil agresivitatea. În prezent, conform datelor deținute de Ministerul ucrainean al Apărării, la graniță, precum și pe teritoriile republicilor separatiste, se află deja aproximativ 90.000 de militari ruși, iar această cifră este în continuă creștere.

“Ceea ce se întâmplă în aceste zile nu este nimic nou, ci reprezintă un proces tipic pentru războiul care se poartă împotriva noastră, iar prezența armatei ruse este în continuă creștere. Datele pe care ne bazăm astăzi au fost furnizate de serviciile noastre de informații. Odată cu începutul iernii, ar trebui să ne așteptăm la evenimente mult mai grave decât cele discutate astăzi. Rapoartele cercetașilor noștri arată că, în perioada decembrie-ianuarie, prezența armatei ruse va crește în mod activ”, a subliniat Anna Malyar.

Totodată, aceasta a precizat că serviciile de informații ale țării oferă date în timp util despre ceea ce se întâmplă la granițe. “Dacă vorbim doar despre situația actuală, atunci nu este de natură să se tragă un semnal de alarmă sau să anunțe o catastrofă. Dar, în fiecare zi pericolul crește. Tensiunile la graniță cresc constant și nu trebuie să uităm că se duc operații militare împotriva noastră”, a adăugat Malyar.

Pe de altă parte, ea a subliniat că cetățenii Ucrainei încă nu au motive de alarmă, deoarece “guvernul controlează cu atenție situația și este gata să ia măsuri în timp util”.

După ce în urmă cu câteva zile cotidianul american The Washington Post a relatat că Federația Rusă și-a concentrat din nou trupele de-a lungul graniței cu Ucraina, oficialii din UE și Statele Unite și-au exprimat în mod repetat îngrijorarea cu privire la rotația echipamentelor militare și a personalului de-a lungul frontierei cu Ucraina.

Cu toate acestea, la scurt timp după apariția articolului din The Washington Post, departamentul ucrainean al apărării nu a fost în măsură să confirme că deține informații care să confirme mișcarea masivă de trupe ruse, concentrarea sau întărirea atipică a acestora în apropierea graniței cu Ucraina, iar acuzațiile au fost menținute cu referire la dispunerea generală a marilor unități militare ruse în Regiunile Militare Sud și Vest.

Ulterior, compania americană de media Politico a publicat noi imagini satelitare, prezentate în contextul concentrării trupelor ruse, care au surprins un număr semnificativ de vehicule blindate, piese de artilerie și personal militar.

Deși au fost prezentate ca fiind obținute “nu departe de granița cu Ucraina”, jurnaliştii de la Politico au precizat că satelitul a capturat imagini cu împrejurimile oraşului rusesc Yelnya, din Regiunea Smolensk, fapt ce l-a determinat pe secretarul de presă al președintelui rus să remarce că este “o altă făcătură” și că “jurnaliștii occidentali scriu despre apropierea de granița cu Ucraina și ei înșiși oferă imagini cu Regiunea Smolensk, care nici măcar nu are o graniță comună cu Ucraina.”

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close