Ucraina pregătește noi brigăzi. Zelenski: Toate resursele Ucrainei vor fi folosite în principal pentru eliberarea teritoriilor ocupate

Darius Muresan |
Data publicării:
Militari ucraineni / Sursa Foto: General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Militari ucraineni / Sursa Foto: General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Kievul se ocupă intens de crearea de noi unităţi militare în perspectiva lansării contraofensivei împotriva trupelor ruse care ocupă o parte din ţară, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său video de vineri seara, în cea de-a 422-a zi a războiului declanşat de Rusia împotriva ţării sale, potrivit Agerpres, care citează DPA şi Uatv.ua.

"Pregătim în mod intens noi brigăzi şi unităţi care vor arăta pe front ceea ce au învăţat", a afirmat preşedintele ucrainean, care şi-a înregistrat alocuţiunea zilnică la finalul reuniunii Comandamentului Suprem pe care îl convocase în cursul după-amiezii.

La această reuniune a Cartierului General al Înaltului Comandament Suprem au fost abordate aspecte legate de mobilizarea tuturor mijloacelor pentru eliberarea Ucrainei de sub ocupaţia rusă, a spus Volodimir Zelenski, înainte de revenirea la Kiev a ministrului apărării Oleksii Reznik de la întâlnirea Grupului de contact pentru Ucraina de la Ramstein (Germania).

 

Resursele Ucrainei vor fi cheltuite în primul rând pentru eliberarea teritoriului ocupat de ruși



"Fiecare în Ucraina trebuie să înţeleagă că principala sarcină a statului este 'deocuparea' teritoriilor noastre, a pământurilor noastre şi readucerea oamenilor noştri din captivitatea rusă. Resursele statului vor fi cheltuite în primul rând pentru aceasta", a afirmat preşedintele ucrainean. "'Prima linie a frontului este prioritatea numărul unu', a subliniat el.

În acelaşi timp, Zelenski a mulţumit partenerilor occidentali reuniţi vineri în Germania, care au ajutat şi ajută Ucraina să se apere."Le mulţumesc acelor parteneri a căror determinare este în deplină concordanţă cu situaţia reală şi cu nevoile de pe câmpul de luptă", a spus el.

Ucraina luptă împotriva atacurilor forţelor ruse, care au ocupat zone din ţară, de aproape 14 luni şi este în mare măsură dependentă de sprijinul occidental în ceea ce priveşte aprovizionarea cu muniţie şi echipamente militare. Aliaţii occidentali ai Kievului s-au reunit vineri la baza aeriană americană din Ramstein, vestul Germaniei, pentru a discuta despre continuarea acestui ajutor.

Separat, Ministerul rus al Apărării declarase vineri, la Moscova, că trupele de asalt ruseşti luptau în partea de vest a oraşului Bahmut, ultima zonă a oraşului ucrainean asediat care mai este deţinută de forţele Kievului, potrivit Reuters.

Kievul a declarat că forţele ruse au făcut într-adevăr progrese în luptele înverşunate de la Bahmut, dar că situaţia este sub control.

"Deciziile sunt luate în funcţie de oportunitatea militară", a transmis printr-o postare pe Telegram ministrul adjunct al apărării ucrainean Hanna Maliar, referindu-se probabil la decizia unei retrageri.

Asaltul ruşilor asupra Bahmut se bazează în mare măsură pe armata privată a grupului Wagner, al cărei patron Evgheni Prigojin şi-a exprimat vineri îngrijorarea cu privire la un posibil contraatac ucrainean.

"Astăzi, noi îi ucidem pe cei care au fost antrenaţi în Ucraina, dar cei care vor veni din Germania vor fi instruiţi în tehnologie", a spus el într-o înregistrare audio postată pe Telegram, într-o referire aparentă la ucrainenii care vor fi instruiţi în Germania în utilizarea tancurilor Abrams furnizate de SUA.

"Occidentul le-a transmis (ucrainenilor) 230 de tancuri şi 1.500 de alte vehicule blindate. Şi acestea sunt suficiente pentru o opoziţie serioasă", a spus Prigojin, care a apreciat că Ucraina îşi va declanşa contraofensiva când solul se va usca după ploile de primăvară.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel