Ucraina și Marea Britaniei au stabilit noi priorități pentru cooperarea în domeniul apărării

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Ministrul ucrainean al Apărării, Andriy Zahorodniuk, și o delegație britanică condusă de secretarul de stat pentru apărare Ben Wallace, au discutat despre domeniile de cooperare în sectorul apărării.

Întâlnirea a avut loc pe 23 septembrie la Kiev, a informat serviciul de presă al Ministerului ucrainean al Apărării. În timpul întâlnirii, Zahorodniuk a subliniat cursul neschimbat al Ministerului ucrainean al Apărării cu privire la procesul de integrare euro-atlantică. El a informat delegaţia britanică despre starea actuală a forțelor armate ale Ucrainei, precum și despre prioritățile privind procesul de reformare. În acest context, ministrul ucrainean a stabilit o serie de domenii promițătoare de cooperare între ministerele apărării din cele două țări.

În special, părțile au ajuns la concluzia că reformarea Ministerului Apărării și a Forțelor Armate Ucrainene trebuie să continue, dar au stabilit şi că cooperarea în sectorul tehnico-militar și introducerea de noi tehnologii sunt priorități pentru creşterea nivelului de cooperare.

În cadrul întâlnirii, părțile au vorbit și despre situația actuală de securitate din regiune, despre provocările și amenințările hibride cu care se confruntă Ucraina și Marea Britanie.

Zagorodniuk a mulțumit britanicilor pentru tot sprijinul pe care l-au acordat Ucrainei de la începutul agresiunii rusești din 2014, precum și contribuția semnificativă a Marii Britanii la formarea personalului și consolidarea capacităților forțelor armate ale Ucrainei.

Partea britanică şi-a reafirmat poziția în ceea ce privește sprijinirea integrității teritoriale și a independenței Ucrainei, precum și disponibilitatea de a spori în continuare nivelul de cooperare dintre ministerele apărării din cele două țări.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel