''Eliberarea unor teritorii ocupate prin forţă va duce inevitabil la moartea unui număr mare de civili şi pierderi militare, ceea ce este inacceptabil pentru Ucraina'', a declarat comandantul forţelor armate ucrainene, generalul Rouslan Khomtchak, transmite Agerpres.
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri Kievul de ''acţiuni provocatoare periculoase'' în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, într-o convorbire telefonică avută cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, a anunţat Kremlinul, potrivit Reuters.
Washingtonul a afirmat că Moscova a comasat recent cele mai multe trupe la frontiera estică a Ucrainei de după 2014, an în care Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi a început să-i susţină pe separatiştii din regiunea Donbas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News