Ucraina exclude orice negociere dacă ocupantul rus organizează referendumuri în regiunile cucerite

Darius Muresan |
Data publicării:
Invazia rusă în Ucraina. Foto: Forțele armate ucrainene
Invazia rusă în Ucraina. Foto: Forțele armate ucrainene

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat duminică că nu vor putea exista negocieri cu Ucraina sau cu aliaţii săi internaţionali dacă Moscova va proceda la organizarea de referendumuri privind aderarea la Rusia în zonele ocupate, informează Agerpres, care citează Reuters.

Forţele ruse şi aliaţii lor separatişti deţin acum zone mari de teritoriu în regiunea Donbas din estul Ucrainei şi în zonele de sud. Oficiali din ambele zone au ridicat posibilitatea de a organiza referendumuri.

În discursul său video de duminică noapte, preşedintele Zelenski a spus că Ucraina îşi susţine cu fermitate poziţia de a nu ceda niciun teritoriu Rusiei."Poziţia ţării noastre rămâne aceea dintotdeauna. Nu vom renunţa la nimic din ceea ce este al nostru", a spus el.

"Dacă ocupanţii merg pe calea pseudo-referendumurilor, îşi vor închide orice şansă de discuţii cu Ucraina şi cu lumea liberă, de care partea rusă va avea în mod clar nevoie la un moment dat".

Oficialii ruşi şi ucraineni au avut mai multe sesiuni de discuţii la scurt timp după ce forţele ruse au lansat invazia în februarie. S-au făcut însă puţine progrese şi nu au mai avut loc întâlniri de la sfârşitul lunii martie, fiecare parte dând vina pe cealaltă pentru încetarea contactelor.

Forţele ruse deţin cea mai mare parte a regiunii Herson din sudul Ucrainei, iar oficiali au sugerat că un referendum pentru aderarea Rusiei ar putea avea loc în următoarele săptămâni sau luni.

În Donbas, separatiştii ruşi au confiscat bucăţi de teritoriu în 2014, au organizat referendumuri pentru independenţă şi au proclamat republici populare în regiunile Lugansk şi Doneţk. Kremlinul a recunoscut republicile în ajunul invaziei din februarie.

Guvernatorul regiunii Lugansk, aflată aproape în întregime sub controlul Rusiei timp de câteva săptămâni, a sugerat în weekend că Rusia se pregăteşte pentru referendum în zonele nou cucerite şi oferă locuitorilor beneficii pentru a participa. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel