Ucraina continuă să se teamă de pericolul rusesc de la granițele sale

Ionel Copcea |
Data publicării:

În ultima perioadă, reprezentanții ucraineni au continuat, atât la nivel individual, cât și instituțional, să atragă atenția asupra unor posibile acțiuni militare agresive din partea Federației Ruse.

Astfel, pe 05.01.2021, sursa rusească topwar.ru a informat despre o analiză făcută de expertul ucrainean Andrei Katkov privind viitoarele manevre Vest-2021, planificate în Federația Rusă.

Referindu-se la exercițiul, care se va desfășura, în luna septembrie 2021, în poligoane din Federația Rusă și Republica Belarus, analistul ucrainean a spus că acesta va reprezenta un adevărat “blitzkrieg modern” la granițele Ucrainei și NATO.

“Exercițiile la scară largă rusești devin întotdeauna epicentrul tensiunii, mai ales atunci când au loc în apropierea teritoriului Ucrainei și a țărilor membre NATO. Exercițiul comun ruso-belarus Vest-2021 nu va face excepție”, a precizat Katkov.

Potrivit declarațiilor acestuia, în Ucraina, există o anumită îngrijorare în legătură cu faptul că, în timpul exercițiului de comandament și stat major Vest-2021 urmează să se acorde o atenție specială “tranziției rapide de la un tip de război la altul - cu crearea unei situații dinamice complexe”. De asemenea, partea ucraineană atrage atenția și asupra faptului că este planificată “practicarea acțiunilor unităților militare izolat de forțele principale, efectuarea de incursiuni în adâncimea dispozitivului adversarului și ocolirea forțelor acestuia”.

În același timp, analistul ucrainean a îndreptat atenția și asupra așa-numitului coridor Suwalki, care ar putea lega teritoriul Federației Ruse de Regiunea Kaliningrad. Acesta a spus că “exercițiul Vest-2021 va reprezenta o repetiție pentru posibile acțiuni militare ale Federației Ruse nu numai împotriva Ucrainei, ci și a statelor baltice și Poloniei”.

2. -imagine fara descriere- (ucraina-rusia_87264900.jpeg)

 

Cu numai o zi înainte, pe 04 ianuarie, presa ucraineană a preluat un comunicat postat pe site-ul Serviciului de Informații Externe (SVR) al Ucrainei, semnat de șeful acestuia, Valery Kondratyuk, în care se arată că Forțele Armate ale Federației Ruse ar putea fi întrebuințate pentru rezolvarea, prin forță, a problemei privind “alimentarea cu apă a Crimeii ocupate”.

“Înainte de anexare, Ucraina continentală furniza până la 85% din nevoile de apă ale Peninsulei Crimeea, astfel încât Forțele Armate ale Federației Ruse ar putea, sub un pretext extrem de atrăgător, să desfășoare un marș adânc pe teritoriul Regiunii Kherson pentru a stabili controlul asupra barajului Canalului Crimeii de Nord”, se arată în comunicat.

Reprezentanții SVR au mai precizat în comunicatul de presă că “peninsula ocupată” a fost transformată de Rusia într-o bază militară puternică, ce dispune de o infrastructură gata pregătită pentru stocarea armelor nucleare.

“În ansamblu, Rusia a transformat deja peninsula într-o bază militară puternică, cu o infrastructură gata pregătită pentru stocarea armelor nucleare. Începând din anul  2016, infrastructura sovietică pentru stocarea și operarea armelor nucleare a fost restaurată activ în apropiere de Feodosia (instalația Feodosia-13) și Balaklava (Sopka). Dezvoltarea infrastructurii de transport a peninsulei, precum și integrarea acesteia în sistemul de transport unificat al Federației Ruse, este, de asemenea, orientată spre obiective militare”, au menționat reprezentanții SVR.

“Pe termen lung, activitatea Federației Ruse față de Ucraina se poate transforma într-o operațiune militară la scară largă, cu confiscarea de noi teritorii ucrainene. Acest lucru poate fi facilitat de următorii factori: nevoia de a abate atenția de la o serie de probleme interne rusești, necesitatea de a rezolva problemele socio-economice din Crimeea ocupată temporar, concentrarea atenției partenerilor internaționali exclusiv pe propriile lor probleme interne”, se mai arată în comunicatul de presă al SVR.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel