Ucraina a interceptat jumătate din rachetele lansate de ruși în timpul nopții. Polonia a ridicat din nou în aer avioanele de vânătoare la frontiera ucraineană

Ionel Copcea |
Data publicării:

Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că, pe timpul respingerii atacului rusesc din noaptea de 15.02.2024, au fost doborâte 13 din 26 de rachete balistice și de croazieră folosite de militarii ruși.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanții militari ucraineni, trupele ruse au întrebuințat:

- 12 rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55 (cu bazare aeriană);

- 2 rachete de croazieră Kalibr (cu bazare navală);

- 6 rachete balistice Iskander-M/KN-23 (cu bazare terestră);

- 4 rachete dirijate de aviație Kh-59;

- 2 rachete balistice S-300.

Dintre acestea, sistemele de rachete antiaeriene ale Ucrainei au reușit să distrugă:

- 8 rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55;

- 2 rachete de croazieră Kalibr;

- 1 rachetă balistică Iskander-M/KN-23.

Sursele rusești nu au confirmat bilanțul prezentat de oficialii militari ai Ucrainei, precizând, de exemplu, că partea rusă nu întrebuințează rachete antiaeriene S-300 pentru lovirea de ținte terestre de pe teritoriul ucrainean. Acest tip de rachete este întrebuințat de apărarea antiaeriană a Ucrainei și lovesc în mod frecvent clădiri cu mai multe etaje, fiind prezentate însă drept consecințe ale atacurilor rusești.

Pe de altă parte, acestea au informat că, pe timpul atacurilor de noapte ale trupelor ruse, Forțele Aeriene ale Poloniei au alertat mai multe avioane de vânătoare, care au patrulat la frontiera cu Ucraina.

În același timp, o alertă de raid aerian a fost declanșată pe întreg teritoriul Ucrainei. Ca urmare a loviturilor cu rachete rusești au fost înregistrate mai multe explozii în regiunile Kiev, Lvov, Luțk, Vinnitsa, Mirgorod, Krivoy Rog, Zaporojie, Dnepropetrovsk și Cernigov.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel