Trupele speciale ruse s-au antrenat pentru preluarea controlului în estul și sudul Ucrainei

Ionel Copcea |
Data publicării:

La sfârșitul lunii septembrie, în poligonul Opuk din estul Peninsulei Crimeea, a fost executat un exercițiu al Trupelor de Desant Aerian din Federația Rusă. După cum a anunțat Ministerul rus al Apărării, militarii au desfășurat activități de apărare a litoralului împotriva debarcării desantului adversarului convențional.

Cu toate acestea, se pare că scenariul exercițiului nu s-a limitat la acest lucru. Potrivit zn.ua, care citează surse din cadrul servicilor speciale ucrainene, manevrele au avut și o parte închisă.

Potrivit planului exercițiului, subunități de trupe speciale (Spetsnaz) din cadrul FSB, GRU și SVR, precum și unități ale armatei ruse au simulat preluarea controlului asupra infrastructurii critice și a clădirilor administrative din estul și sudul Ucrainei. Scenariul a fost elaborat pe baza existenței unor mișcări de eliberare națională în aceste regiuni, care au solicitat Federației Ruse să restabilească pacea în zonă. Ulterior, a intrat în acțiune desantul rusesc pentru menținerea păcii.

Sursele zn.ua au atras atenția asupra faptului că, în cazul în care autoritățile de la Kremlin vor decide să implementeze un astfel de scenariu, ostilitățile din Donbas se vor intensifica și va începe concentrarea de trupe la frontiera dintre Ucraina și Republica Belarus.

Pericolul desantării militarilor ruși în Ucraina este cu atât mai mare cu cât, în prezent, reprezentanții americani au semnalat în mai multe rânduri, în mass-media, la conferințele de presă, la întâlnirile cu aliații sau pe canalele de informații, că, în ultimele săptămâni, rușii au mutat trupe la granița cu Ucraina, a scris editorialistul departamentului de politică externă al zn.ua, Vladimir Kravchenko.

Pe măsură ce Moscova își mută unitățile militare în apropierea graniței cu Ucraina, crescând amenințarea unei invazii, Kievul și Londra au semnat un acord cadru, care prevede alocarea a 1,7 miliarde de lire sterline pentru consolidarea și dezvoltarea capacităților de apărare ale Forțelor Navale ucrainene.

 

Rușii deplasează trupe noapte și nu mai furnizează informații despre manevrele militare

 

Comentariul autorului: Potrivit surselor deschise și postărilor de pe rețelele de socializare, spre deosebire de campania desfășurată în primăvara acestui an, concentrările de trupe rusești la frontiera cu Ucraina sunt făcute acum în secret.

Deplasarea trupelor are loc, în special, pe timp de noapte, iar autoritățile ruse nu mai furnizează informații despre acestea. Chiar și o serie de conturi de pe Twitter, care au fost foarte active în perioada februarie - aprilie, furnizând date despre mișcările trupelor ruse, acum sunt neactualizate și nu mai fac referire la astfel de informații.

De exemplu, după modelul de la începutul acestui an, când în Marea Neagră au fost aduse patru nave mari de desant, două de la Flota de Nord (Aleksander Otrakovsky și Kondopoga) și două de la Flota din Marea Baltică (Kaliningrad și Korolev), se pare că Rusia va deplasa din nou nave de acest tip în regiune.

Surse de pe Twitter au informat că navele mari de desant Minsk și Korolev ale Flotei ruse din Marea Baltică au trecut de Helsinborg și se îndreaptă spre Marea Mediterană. Nu este exclus ca, la fel ca în primăvară, după o escală în portul Tartus din Siria, acestea să intre în Marea Neagră.  

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel