"Este o problemă, incontestabil", a declarat el la începutul întâlnirii sale cu Erdogan în marja summitului G20 de la Osaka, în Japonia. "Turcia este o ţară prietenă", a spus el. "Am făcut lucruri mari împreună, suntem un partener comercial foarte important", a adăugat preşedintele SUA.
Întâlnindu-l în marja G20 pe preşedintele rus Vladimir Putin, Erdogan subliniase din nou "importanţa prioritară" pentru Turcia a acordului privind fabricarea de rachete în comun cu Rusia şi transferul tehnologiilor.
El a indicat de altfel că nu există "nicio întârziere prevăzută" în livrările sistemelor de rachete ruseşti S-400, care urmează să înceapă în iulie. La începutul săptămânii, Erdogan avertizase deja că Turcia nu va face "un pas înapoi" în acestă privință.
"Turcia nu are de negociat cu vreo ţară ceva, să ceară permisiunea şi încă şi mai puţin să-şi încovoaie spinarea în faţa presiunilor când este vorba de a răspunde necesităţilor sale în materie de securitate", afirmase el.
Washingtonul a adresat un ultimatum Turciei, ţară membră a NATO, dându-i termen până la sfârşitul lunii iulie pentru a renunţa la sistemul rusesc de apărare antiaeriană S-400, în caz contrar putând fi impuse sancţiuni.
Vezi și: Erdogan vrea rachete ruseşti S-400, dar fără să primească sancţiuni din partea NATO
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News