Trump a dat Uniunii Europene termen până pe 4 iulie pentru a implementa acordul comercial cu SUA. El a anunțat că, dacă acesta eșuează, va majora tarifele la bunurile UE.
Președintele SUA a anunțat decizia într-o postare pe propria platformă de socializare, Truth Social:
„Am discutat multe subiecte, inclusiv acordul nostru deplin că Iranul nu trebuie să dețină niciodată o armă nucleară. Am fost de acord că un regim care își ucide propriul popor nu poate controla o armă care poate ucide milioane de oameni”, a scris Trump în stilul său caracteristic.
Trump a publicat postarea după o convorbire telefonică cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Aștept cu răbdare ca UE să își îndeplinească partea sa din Acordul Comercial Istoric pe care l-am convenit la Turnberry, Scoția, cel mai mare Acord Comercial din toate timpurile! S-a promis că UE își va respecta partea sa din Acord și, în conformitate cu Acordul, va reduce tarifele vamale la zero!”, a declarat Trump.
Acordul menționat de Trump a fost adoptat de Parlamentul European în martie,urmând a fi implementat în perioada următoare. Statele Unite, care au stabilit tarife vamale pentru bunurile europene importate la 15% în cadrul acordului, și-au îndeplinit deja partea lor din acord.
„Am fost de acord să-i dau lui Von der Leyen timp până la împlinirea a 250 de ani de la nașterea țării noastre, altfel, din păcate, tarifele lor vor crește imediat la un nivel mult mai ridicat”, a conchis Trump, amenințând UE și acordându-i un termen limită specific pentru a îndeplini termenii acordului.