Trei militari și 13 teroriști, uciși într-un atac jihadist în Mali

Vlad Manolache |
Data publicării:

Oficiali ai Mali au anunțat că au respins un atac terorist, însă, în timpul operațiunii au murit și trei soldați.

Trei militari şi 13 terorişti au fost ucişi sâmbătă într-un atac jihadist respins de soldaţi, a anunţat ministerul Apărării din statul african Mali, transmite AFP.

Armata statului Mali "a respins un atac terorist sâmbătă dimineaţa la Boni, regiunea Mopti. Forţele armate din Mali (FAMA) au ucis 13 terorişti şi au recuperat arme şi muniţii", a precizat ministerul Apărării, într-un comunicat publicat pe site-ul său.

Nu s-au dat detalii despre modul de operare

"În cursul acestei operaţiuni, trei soldaţi ai FAMA au murit, iar alţi trei au fost răniţi", indică armata în acest comunicat care nu dă detalii asupra circumstanţelor atacului.

Cu toate că, din 2013, grupările care au legături cu Al-Qaida au fost dispersate şi în mare parte alungate din nordul statului Mali, zone întregi din ţară au scăpat de sub controlul forţelor maliene, franceze şi ale misiunii ONU (Minusma), fiind vizate de atacuri, în pofida semnării, în mai-iunie 2015, a unui acord de pace destinat să-i izoleze definitiv pe jihadişti.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel