Ţările baltice l-au declarat pe Lukașenko persona non grata

Darius Muresan / 31 aug 2020 / 17:32
 Aleksandr Lukaşenko, sursă foto: Administrația Prezidențială din Belarus
Aleksandr Lukaşenko, sursă foto: Administrația Prezidențială din Belarus

Lituania, Estonia şi Letonia i-au inclus luni pe lista neagră pe preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, şi pe alţi aproximativ 30 de înalţi funcţionari ai regimului său pentru presupusă fraudă electorală şi pentru represiune împotriva manifestanţilor pro-democraţie, relatează AFP.

Ţările baltice, membre ale UE şi NATO, şi-au anunţat sancţiunile în cadrul unui efort coordonat de a-i sprijini pe manifestanţii din Belarusul vecin, care au intrat în a patra săptămână de proteste după alegerile prezidenţiale contestate de la 9 august.

"Trimitem un mesaj că trebuie să facem mai mult decât pur şi simplu să publicăm declaraţii, că trebuie să luăm de asemenea măsuri concrete", a declarat pentru AFP, citat de Agerpres, ministrul lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius.

Lukaşenko a evocat luni ideea unui referendum constituţional pentru a calma ampla mişcare de contestare ce are loc în Belarus de trei săptămâni, fără a face alte precizări privind modalităţile de desfăşurare, calendarul sau conţinutul consultării populare.

Duminică, zeci de mii de susţinători ai opoziţiei s-au strâns pe străzile din Minsk, pentru al treilea weekend consecutiv, pentru a denunţa realegerea lui Lukaşenko, într-un scrutin considerat fraudulos de opoziţie.

 

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
nxt.23
YesMy