Marea Britanie și Franța ar fi convinse că, prin deținerea armelor nucleare, Ucraina ar putea asigura condiții mai favorabile pentru încheierea conflictului.
Germania a refuzat să susțină inițiativa, ceea ce SVR a precizat într-un comunicat de presă că este o „decizie rezonabilă”.
Totuși, Londra și Parisul lucrează activ pentru a rezolva problemele legate de feventuala furnizare de arme nucleare și a sistemelor purtătoare ale acestora către Kiev, a informat agenția de știri Interfax din Rusia marți, citând un comunicat oficial al SVR.
“Este vorba despre un transfer secret al componentelor, echipamentelor și tehnologiilor europene din această zonă către Ucraina”, a anunțat serviciul de presă al SVR într-un comunicat.
Serviciul de informații rus a specificat că ambele țări iau în considerare oferirea către Ucraina a unei încărcături franceze TN75, de la o rachetă balistică lansată de pe submarin, ca una dintre opțiuni.
În același timp, SVR-ul rus susține că aliații Kievului încearcă, de asemenea, să facă în așa fel încât o astfel de furnizare de arme nucleare să pară rezultatul dezvoltării lor în Ucraina. Potrivit SVR, Marea Britanie și Franța sunt conștiente că planurile lor constituie o încălcare gravă a dreptului internațional, în special a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, și sunt asociate cu riscul distrugerii sistemului global de securitate al neproliferării nucleare.
Niciuna dintre aceste acuze nu e susținută de vreo dovadă.
Kremlinul se grăbește deja să amenințe cu un război nuclear. Medvedev, primul care „scoate capul”
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a numit aceste presupuse planuri o acțiune potențial extrem de periculoasă și o încălcare clară a tuturor normelor și principiilor actelor juridice internaționale relevante.
Peskov a adăugat că aceste fapte vor fi luate în considerare în discuțiile de pace în curs cu Statele Unite și Ucraina.
Fostul președinte al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, care s-a transformat dintr-un reformator pro-occidental într-un susținător dur al războiului, a avertizat într-o postare pe rețeaua Telegram că Rusia va fi forțată să folosească orice arme nucleare - inclusiv pe cele nonstrategice - împotriva Ucrainei dacă Franța și Regatul Unit îi vor furniza astfel de arme.
Medvedev a adăugat că Rusia ar putea folosi și arme nucleare împotriva statelor care ar furniza Kievului astfel de arme. “Aceasta este o reacție simetrică la care Federația Rusă are dreptul”, a spus el. De asemenea, el a menționat că rapoartele despre intențiile Marii Britanii și Franței schimbă radical situația.
Un grup de deputați din Consiliul Federației din Rusia, camera superioară a parlamentului, le-a cerut marți colegilor din legislativele britanic și francez, precum și Consiliului de Securitate al ONU, să verifice informațiile făcute publice de SVR. Apelul parlamentarilor ruși a fost trimis și Parlamentului European, Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) și Conferinței de Revizuire a Părților la Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare, a adăugat Interfax.
SVR și Kremlinul au făcut aceste afirmații cu ocazia celei de-a patra aniversări a începutului invaziei rusești în Ucraina. Ele fac parte dintr-o retorică mai largă de propagandă rusă care învinovățește Occidentul pentru escaladarea conflictului.
Țări occidentale precum Marea Britanie și Franța au refuzat în mod repetat să furnizeze Ucrainei arme nucleare, dar o susțin cu furnizarea de arme convenționale și echipamente militare. Acuzațiile de acest tip de la Moscova sunt văzute ca parte a strategiei de presiune a Kremlinului în negocierile diplomatice.