SUA, Taiwan și Japonia vor partaja datele culese de dronele miltare. Cel mai probabil, greul va fi dus de dronele MQ-9

O dronă MQ-9 Sea Guardian, zburând deasupra navei USS Coronado. Sursă foto: U.S. Navy
O dronă MQ-9 Sea Guardian, zburând deasupra navei USS Coronado. Sursă foto: U.S. Navy

Forțele americane, taiwaneze și japoneze vor împărtăși date în timp real de la dronele de recunoaștere pentru a consolida coordonarea, a raportat miercuri Financial Times, citând persoane familiare cu proiectul.

Deși Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că nu are cunoștință de ceea ce a numit „speculații”, iar Pentagonul nu comentează, publicația FT relatează că cele trei armate vor colabora și vor partaja datele obținute de dronele de recunoaștere, scrie Reuters.

Spre finalul mandatului la Casa Albă a președintelui Trump, SUA au anunțat vânzări de arme de peste 5 miliarde de dolari către Taiwan, inclusiv 4 drone aeriene în valoare de 600 de milioane de dolari, menite să îmbunătățească capacitățile de descurajare ale insulei, în fața unei eventuale invazii chineze.

 

Drona MQ-9, integrată în sistem

Drona MQ-9B SeaGuardian Sursa foto: General Atomics

FT a mai arătat că Washingtonul va permite aeronavelor fără pilot din cele două Armate partenere să se integreze într-un sistem pe care îl vor folosi forțele americane din regiune, Forța de Autoapărare Japoneză, și Forțele taiwaneze.

Evident, măsura are ca scop să consolideze capacitatea de apărare a Taiwanului, în tr-un scenariu în care navele de război și submarinele chineze ar opera în jurul insulei.

De asemenea, pe timp de pace, partajarea informațiilor ar genera o imagine completă, în timp real, a mișcărilor Marinei chineze, într-un areal imens, care se extinde din Japonia până în Filipine.

Piesa principală a sistemului ar urma să fie drona MQ-9, despre care persoane familiarizate cu subiectul, citați de publicația americană, spun că ar urma să fie integrată în același sistem pe care îl vor folosi forțele americane din regiune și Forța de Autoapărare Japoneză.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel