SUA se implică în contracararea Rusiei. Ucraina va avea acces la tehnologie și tehnică militară americană

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:
Sistem Javelin, sursă foto: Raytheon
Sistem Javelin, sursă foto: Raytheon

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski se află, în perioada 31 august – 1 septembrie 2021 într-o vizită oficială în SUA. Înaltul oficial de la Kiev și ministrul ucrainean al apărării, Andri Taran, au purtat discuții cu secretarul american al apărării, Lloyd J. Austin III, despre situația de securitate din Ucraina și despre viitorul cooperării militare dintre cele două state.

La începutul reuniunii, șeful Pentagonului a exprimat sprijinul neclintit al SUA pentru suveranitatea, integritatea teritorială și aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei, solicitând totodată retragerea Rusiei din Crimeea și Donbas. "Cerem din nou Rusiei să pună capăt ocupației Crimeii și să înceteze perpetuarea conflictului din estul Ucrainei. Vom continua să fim alături de dumneavoastră în fața acestei agresiuni rusești", a precizat Austin.

În cadrul întâlnirii, cei doi șefi ai departamentelor de apărare au semnat un acord-cadru strategic menit să consolideze cooperarea militară bilaterală și să sprijine Ucraina în contracararea agresiunii rusești. Din 2014 și până în prezent, SUA a ajutat Ucraina cu peste 2,5 miliarde dolari, iar recent partea americană a anunțat pentru acest an trimiterea unui nou lot de rachete antitanc Javelin.

Acordul-cadru mai are în vedere reformele din industria de apărare, ca sprijin al aspirațiilor Ucrainei de aderare la NATO, și aprofundarea cooperării în domeniile privind securitatea în regiunea Mării Negre, apărarea cibernetică și schimbul de informații.

 

Reforme și accesul Ucrainei la tehnologie militară americană

 

1. Șeful Pent... (austin-zelenski_09603400.jpg)

Șeful Pentagonului Lloyd J. Austin, întâmpinându-l pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul vizitei acestuia în SUA. Sursă foto: Department of Defense

Austin și Taran au mai semnat un acord de cercetare, dezvoltare, testare și evaluare, care va oferi un cadru pentru proiectele bilaterale de cooperare în materie de tehnică militară și armamente.

Acordul oferă părții ucrainene posibilitatea de:

            - a desfășura activități de cercetare împreună cu SUA privind dezvoltarea armamentului și a echipamentelor militare;

            - a obține informații cu privire la tehnologiile avansate de apărare și tendințele în dezvoltarea acestora;

            - folosire a sistemelor și tehnologiilor care nu sunt disponibile în Ucraina, pentru testarea echipamentelor militare;

            - a atrage fonduri străine pentru activitatea de cercetare;

            - cooperare cu partenerii în cadrul unor proiecte de cercetare.

De asemenea, este planificată promovarea produselor și serviciilor ambelor țări pe diferite piețe, luând în considerare standardele NATO.

Austin a mulțumit națiunii ucrainene pentru ajutorul acordat în Afganistan și pentru efortul de evacuare.

 

Memorandum de Înțelegere în domeniul spațial

 

Pe lângă cooperarea în materie de apărare, delegația ucraineană a semnat un Memorandum de Înțelegere în domeniul spațial și o Declarație de Intenție în domeniul energiei și problemele de climă.

Memorandumul dintre Agenția Spațială ucraineană și Departamentul american al Apărării creează baza legală și mecanismele pentru schimbul de servicii și informații, în scopul conștientizării situației spațiale și creșterii siguranței zborurilor. Acest document creează condițiile, ca Ucraina să primească de la Comandamentul Spațial al SUA informații privind situația spațială.

Referindu-se la întâlnirea de la Departamentul american al Energiei, președintele Zelenski a declarat: "Vedem că va exista o investiție majoră în energia nucleară a Ucrainei. Acesta este primul pas important. Căutam o investiție. Avem sprijin acum". Zelenski a mai menționat, că a văzut sprijin și în ceea ce privește Nord Stream 2 și amenințările la adresa securității energetice a Ucrainei și Europei.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel