SUA îndeamnă Taiwanul să privească războiul rus împotriva Ucrainei ca o lecție în fața unei puteri militare precum China

Darius Muresan |
Data publicării:

Războiul din Ucraina împotriva forţelor ruseşti oferă lecţii Taiwanului, arătând cum o armată mai mică poate rezista unei forţe mai mari, a declarat marţi secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, transmite Agepres, care citează AFP.

"Am învăţat o serie de lecţii importante odată cu războiul din Ucraina (...) împotriva Rusiei", a spus şeful Pentagonului, întrebat în cursul unei audieri parlamentare asupra strategiilor de apărare ale Insulei Taiwan în cazul unei eventuale invazii chineze.

"Una dintre aceste lecţii este că, dispunând de resurse asimetrice şi cu tactici şi tehnici asimetrice, o forţă mai mică se poate apăra cu adevărat împotriva unei forţe mai puternice", a spus el.

Antrenate, înarmate şi echipate de o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite, forţele ucrainene nu numai că au rezistat asaltului Rusiei, dar au eliberat zone de teritoriu cucerite de ruşi.

Şeful Pentagonului a estimat, în acest sens, că autoritatea de care dispune pentru a apela la stocurile americane şi a furniza arme Taiwanului este "esenţială pentru eforturile noastre de a furniza Taiwanului ceea ce are nevoie" pentru a se apăra, aşa cum este cazul pentru Ucraina.

"Lucrăm la această iniţiativă şi sperăm că vom avea ceva de anunţat în viitorul apropiat", a spus el fără a preciza ce anume sau a stabili o dată.

Beijingul consideră Taiwanul, o insulă cu 23 de milioane de locuitori, ca pe o provincie pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său după sfârşitul războiului civil chinez, în 1949.

China, care susţine că favorizează reunificarea paşnică cu Taiwanul, nu exclude, totuşi, utilizarea forţei pentru a realiza acest lucru.

La începutul lunii, China a organizat trei zile de exerciţii militare pentru a face presiuni asupra insulei, după o întâlnire percepută ca o provocare de Beijing între preşedinta sa, Tsai Ing-wen, şi un înalt responsabil american.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel