SUA avertizează China în privinţa unei legi referitoare la securitatea Hong Kong-ului

Eduard Pascu |
Data publicării:

Statele Unite au avertizat joi China în legătură cu adoptarea unei legi privind "securitatea naţională" în Hong Kong, despre care Washingtonul afirmă că ar fi "foarte destabilizatoare" pentru acest teritoriu semi-autonom, informează AFP.

"Orice încercare de impunere a unei legi privind securitatea naţională care nu reflectă voinţa cetăţenilor din Hong Kong ar fi foarte destabilizatoare şi ar fi puternic condamnată de Statele Unite şi de comunitatea internaţională", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane Morgan Ortagus.

Parlamentul chinez a anunţat joi că va studia în următoarele zile o lege privind "protejarea securităţii naţionale" în Hong Kong. Aceasta intenţionează să consolideze "mecanismele de aplicare" în acest domeniu în fosta colonie britanică zguduită în 2019 de proteste împotriva autorităţilor de la Beijing care au avut uneori un caracter violent, transmite Agerpres.

"Nu ştiu despre ce este vorba, pentru că încă nu ştie nimeni. Dacă se va întâmpla acest lucru, vom răspunde foarte puternic la această problemă", a declarat Donald Trump, întrebat în legătură cu acest subiect.

Potrivit Departamentului de Stat al SUA, acest proiect de lege "subminează angajamentele şi obligaţiile asumate de Republica Populară Chineză în Declaraţia comună sino-britanică', care asigură o anumită autonomie Hong Kong-ului după retrocedarea sa Chinei de către Marea Britanie în 1997.

"Am îndemnat Beijingul să îşi respecte angajamentele", în special în ceea ce priveşte "gradul ridicat de autonomie" a Hong Kong-ului, a insistat Morgan Ortagus.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat recent că a amânat transmiterea unui raport anual Congresului privind respectarea autonomiei Hong Kong-ului de către Beijing pentru pentru a ţine cont de posibile noi măsuri pe care le-ar adopta autorităţile chineze în această perioadă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel