În cadrul unui interviu televizat, generalul de brigadă Abolfazl Shekarchi a acuzat SUA că au provocat perturbări în Golful Persic și în țările regionale. El a respins, de asemenea, amenințarea recentă a președintelui american, Donald Trump, potrivit căreia US Navy va distruge navele iraniene, spunând că face parte din „războiul psihologic”, cu scopul de a atrage atenția publicului înaintea alegerilor prezidențiale americane.
Săptămâna trecută, Donald Trump a anunțat că a autorizat US Navy să tragă asupra navelor iraniene care „hărțuiesc” navele americane pe mare.
Generalul Shekarchi a avertizat SUA să se gândească la consecințele unei astfel de acțiuni, spunând: „Americanii trebuie să cunoască dinainte, și știu bine asta, că dacă fac cel mai mic act de agresiune împotriva apelor teritoriale ale Republicii Islamice sau intereselor noastre, vor primi o palmă mai grea decât înainte.”
"Nu este o glumă când vine vorba de apărarea țării noastre", a subliniat generalul. "În astfel de circumstanțe, dacă SUA fac o posibilă greșeală vor primi o palmă din partea Iranului".
Comentariile sale au venit după ce Statul Major General al Forțelor armate iraniene a spus că prezența forțelor americane în regiune este principala cauză a insecurității pentru țările regionale, avertizând că orice mișcare provocatoare a SUA va atrage un răspuns dur din partea forțelor militare ale Iranului.