Stoltenberg: Rusia şi China au răspândit informaţii incorecte despre răspunsul NATO în faţa pandemiei de COVID-19

S.I. Catalin |
Data publicării:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luni că Rusia şi China au răspândit informaţii incorecte despre răspunsul Alianţei în faţa pandemiei de COVID-19, cum ar fi aceea că statele membre NATO nu s-ar sprijini reciproc, relatează agenţia DPA.

Potrivit lui Stoltenberg, NATO a remarcat declaraţii ale unor purtători de cuvânt ruşi şi chinezi conform cărora statele ce formează această alianţă sunt incapabile să gestioneze această criză sau să protejeze persoanele vârstnice, nu se sprijină reciproc ori sunt responsabile pentru incapacitatea de a opri răspândirea virusului.

''Este greşit! Aliaţii din NATO acţionează împreună în combaterea actualei crize'', a reacţionat Stoltenberg într-o declaraţie către presă.

Şi Uniunea Europeană a criticat Rusia şi China într-un raport pe această temă, acuzând Moscova şi Beijingul că sunt sursa multor manipulări, a unor ''ştiri false'' sau distorsionate, direcţionate către ''audienţe ample'' în UE şi în alte state.

De exemplu, în raportul UE se face referire la ''un impuls coordonat al surselor oficiale chineze pentru a nega orice culpă (a Chinei) pentru declanşarea pandemiei'' sau la promovarea din unele surse a teoriei conform căreia epidemia declanşată în oraşul chinez Wuhan ar avea legătură cu armata americană.

Acelaşi document al UE critică şi publicarea de către autorităţile chineze a unor anunţuri despre ajutoare medicale oferite de China altor state, împreună ''cu sondaje efectuare în anumite ţări ce arată că China este percepută ca fiind mai utilă decât UE în lupta împotriva pandemiei''.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel