"Nu ajutăm Ucraina să organizeze lovituri dincolo de frontierele sale, nu încurajăm Ucraina să lanseze lovituri dincolo de frontierele sale", a declarat presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.
"Tot ceea ce facem noi, tot ceea ce face lumea pentru a sprijini Ucraina este în sprijinul independenţei Ucrainei", a adăugat el.
Ned Price s-a ferit, însă, să atribuie recentele lovituri cu drone Kievului care nu le-a revendicat. Rusia a raportat trei morţi şi două avioane avariate într-un astfel de atac care a vizat baze de pe teritoriul său.
Pe 6 decembrie, compania americană de imagistică prin satelit Maxar a publicat imagini din satelit cu baza aeriană rusă Engels, lângă orașul Saratov. Forțele Aeriene Ruse folosesc această bază pentru a lansa atacuri cu rachete asupra Ucrainei.
În dimineața zilei de 5 decembrie, presa rusă a informat că o cisternă cu combustibil a explodat pe un aerodrom din orașul rus Riazan, ucigând cel puțin trei persoane, iar o altă dronă a lovit bombardiere ruseşti din regiunea Saratov.
Ministerul rus al Apărării a declarat presei că, luni dimineață, Ucraina a încercat să atace cu drone cu reacție de fabricație sovietică aerodromurile militare de la Diagilevo, în regiunea Riazan, și Engels, în regiunea Saratov, cu scopul de a distruge bombardierele cu rază lungă de acțiune ale Rusiei. Ministerul rus al Apărării a declarat că sistemele de apărare aeriană au interceptat dronele ucrainene care zburau la altitudini joase. Ulterior, guvernatorul regiunii Kursk, Roman Starovoit, a declarat că un rezervor cu produse petroliere a luat foc în apropierea unui aerodrom din Kursk, fără a fi raportate victime.
"Furnizăm Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a fi folosit pe teritoriul său suveran - pe pământul ucrainean - pentru a înfrunta agresorul rus", a spus Ned Price.
Purtătorul de cuvânt nu a dorit să comenteze o informaţie apărută în Wall Street Journal, potrivit căreia Statele Unite au modificat sistemele de artilerie HIMARS destinate Ucrainei, foarte puternice şi sofisticate, pentru a împiedica folosirea lor cu scopul de a ataca Rusia.
Preşedintele american Joe Biden a afirmat public că nu încurajează Ucraina să se doteze cu rachete cu rază lungă de acţiune, temându-se de o escaladare care ar putea conduce Statele Unite să joace un rol mai direct împotriva Rusiei.