Sistem antirachetă Aegis. Armata americană, test de pe distrugătorul John Finn

Sebastian Florea |
Data publicării:

Statele Unite au testat în Pacific un sistem antirachetă Aegis.

Forţele armate americane au anunţat vineri testarea cu succes a unui sistem de apărare antirachetă care contribuie la capacitatea Statelor Unite de a intercepta rachete cu rază medie de acţiune lansate din ţări cum ar fi Coreea de Nord şi Iranul, informează Reuters.

Sistemul Aegis utilizat pentru test a fost echipat cu un interceptor Standard Missile 3 Block IIA (SM-3 IIA) dezvoltat în comun de Raytheon şi Mitsubishi Heavy Industries. Racheta interceptor a fost lansată de pe distrugătorul John Finn al marinei militare americane, după detectarea unei rachete cu rază medie lansate din poligonul Kauai din Hawaii.

Interceptarea a fost a doua consecutivă realizată cu succes de SM-3 IIA, ceea ce creşte încrederea Agenţiei de Apărare Antirachetă a SUA privind rezolvarea problemelor de proiectare care au provocat anterior eşecuri, au declarat agenţiei Reuters oficiali americani care au solicitat să nu fie nominalizaţi. Ei au precizat că reuşita testului constituie un pas către începerea producţiei.

Ray Ellison, preşedinte al Missile Defense Advocacy Alliance, organizaţie non-profit pentru promovarea sistemelor defensive antirachetă, afirmă că testul de vineri menţine perspectiva desfăşurării sistemului respectiv în Polonia. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel