Spiderweb, "cutremurul" din Rusia care schimbă totul, inclusiv standardele de construcții în China

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Mass-media a prezentat fotografii recente din satelit cu aeroporturile rusesti după atacul cu drone al SBU.
Mass-media a prezentat fotografii recente din satelit cu aeroporturile rusesti după atacul cu drone al SBU.

Ecourile Operațiunii ”Pânza de păianjen” a Ucrainei abia încep să se simtă, atacul de pe 1 iunie fiind, probabil, un moment de referință pentru războiul modern.  Dronele și inteligența artificială nu sunt ”filme SF” - pot fi produse relativ ușor și în cantități mari, iar pagubele pe care le pot provoca inamicului depășesc de zeci de ori investițiile în dezvoltarea acestor echipamente.

În urma Operațiunii ”Pânza de păianjen” a Ucrainei, cel puțin 10% din flota de bombardiere strategice a Rusiei a fost distrusă complet, confirma zilele trecute generalul-maior german Christian Freuding, pentru Reuters.

SUA estimează că aproximativ 20 de aeronave au fost lovite, în timp ce, potrivit surselor ucrainene, aproximativ 40 dintre aeronavele din din flota aeriană rusă au fost avariate.

„Credem că (10% din bombardiere) nu mai pot fi folosite nici măcar pentru piese de schimb. Aceasta este o pierdere, deoarece mai sunt doar câteva astfel de aeronave rămase”, a spus el.

Referitor la atacul cu drone asupra aerodromurilor cu bombardiere rusești, rușii se plâng că Ucraina s-a folosit de condițiile stipulate în tratatul START-3, care ar obliga părțile semnatare să desfășoare în aer liber purtătorii de rachete strategice.

În realitate, tratatul nu stipulează astfel de condiții. Mai mult, în 2023, Rusia a suspendat inspecțiile în baza START-3 (New START). În al treilea rând, tipurile de aeronave staționate acolo și lovite de ucraineni sunt folosite frecvent de ruși pentru a executa atacuri cu rachete asupra Ucrainei.

 

Lecții pentru războiul modern

 

Succesul uriaș al operațiunii ucrainene a grăbit planurile de răspuns la astfel de amenințări.

Lansate din camioane parcate în apropierea unor aerodromuri strategice, dronele ucrainene purtau o încărcătură explozivă relativ mică, dar suficientă pentru a distruge aeronavele rusești aflate în aer liber.

Potrivit presei, Forțele ruse au accelerat lucrările de protecție a bazelor aeriene, in urma atacului Ucrainei asupra aerodromurilor rusești.

De asemenea, se pare că Beijingul a luat deja primele măsuri, după ce pe 5 iunie a fost publicat un decret privind construcția de facilități militare, notează analistul politic ucraineană Ihar Tyshkevych.

Aceasta nu înseamnă doar construirea de noi baze. Documentul prevede introducerea unor noi standarde pentru construcția, întreținerea, gestionarea și operarea facilităților militare.

Așa cum remarca și Comandantul Forței de Transformare NATO, Pierre Vandier, inteligența artificială și robotica vor remodela câmpul de luptă, iar toate armatele moderne vor avea capacități ”pilotate și nepilotate”.

”Ceea ce au făcut ucrainenii în Rusia a fost un cal troian. Intrăm într-o eră dinamică în care armatele nu trebuie doar să elaboreze planuri strategice grandioase, ci și să le adapteze constant”, a declarat oficialul NATO.

 

***Amintim  că pe 1 iunie, SBU a desfășurat o operațiune unică și de amploare, numită „Site web”, pentru a distruge aeronave strategice rusești. Pe 2 iunie, SBU a confirmat că 41 de aeronave au fost avariate ca urmare a lovirii simultane a patru aerodromuri militare aflate în spatele Rusiei, inclusiv A-50, Tu-95, Tu-22M3 și Tu-160.

Operațiunea a fost pregătită timp de un an și jumătate. Mai întâi, SBU a transportat drone FPV în Rusia, apoi containere mobile din lemn. Ulterior, pe teritoriul Federației Ruse, dronele au fost ascunse în containerele așezate pe camioane. La momentul potrivit, acoperișurile au fost deschise de la distanță, iar dronele au zburat pentru a ataca bombardierele rusești.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel