Soldați azeri, bătuți de soldații Armeniei (Video). Incidente la frontiera dintre Azerbaidjan și Armenia

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Captură video
Sursa foto: Captură video

Pe pagini de socializare a început să circule un film, despre care se spune că ar fi recent, în care ar fi surprins noul conflict care a avut loc la granița dintre Armenia și Azerbaidjan. De data aceasta ar fi vorba despre soldați armeni care bat soldați azeri despre care se spune că ar fi instalat tabăra pe teritoriul Armeniei.

Într-un film de trei minute, despre care autorii postării spun că este recent, sunt prezentați soldați armeni care atacă tabăra unui pluton azer pe motiv că ar fi așezat cortul pe teritoriul Armeniei. Pe fundal se aud și rafale de armă automată. Postarea este însoțită și de un comentariu ironic: Azerii ”nu mai sunt atât de puternici fără TB2 și armele israeliene”, făcând referire la dronele turcești Bayraktar TB2 și cele israeliene Harop.

Conform Jerusalem Post, care citează un raport SIPRI, Israelul a fost sursa a 69% din importurile de arme ale Azerbaidjanului în ultimii cinci ani, iar dronele israeliene, precum Harop, au jucat un rol important în războiul dintre azeri și armeni de anul trecut.

Reamintim că marți, un soldar armean a fost ucis la frontiera dinre Aerbaidjan și Armenia.

"Un militar a fost ucis într-un schimb de focuri după ce forţele azere au deschis focul la punctul de frontieră Verin Shorja în districtul Ghegarkunik", în estul Armeniei, conform unui comunicat. Ministerul Apărării a precizat totuşi că situaţia "s-a calmat", transmite Agerpres.

Anterior în această lună a existat riscul unor tensiuni frontaliere între cele două foste republici sovietice din Caucaz.

Regiunea unde a avut loc incidentul de marţi se învecinează cu districtul Kalbadjar, asupra căruia forţele azere au preluat din nou gestiunea în toamnă după aproape trei decenii sub control armean.

Acest teritoriu şi altele formează un glacis în jurul Nagorno-Karabah, regiune azeră majoritar armeană aflată de facto sub controlul Erevanului.

Armenia şi Azerbaidjan s-au confruntat, în toamna lui 2020, făcând circa 6.000 de morţi, pentru această enclavă. Conflictul s-a soldat cu o înfrângere militară a Armeniei.

Forţele azere au putut de atunci să fie redesfăşurate în teritoriile frontaliere recucerite, ducând la tensiuni.

Înainte de incidentul armat de marţi, Armenia şi-a acuzat vecinul că a încălcat frontiera pentru a prelua controlul asupra unor teritorii lângă Lacul Sev, care este împărţit de cele două ţări.

Premierul armean Nikol Paşinian a anunţat totuşi la 20 mai că este în pregătire un acord cu Azerbaidjanul, sub egida Rusiei, privind delimitarea şi demarcarea frontierei lor.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel