Sistemele de artilerie autopropulsată PzH 2000 au ajuns în Ucraina și sunt gata de luptă

Costea Cătălin |
Data publicării:

Într-un final, Forțele Armate ale Ucrainei au primit piesele de artilerie autopropulsată PzH 2000 pe care le-au așteptat de foarte mult timp să sosească din Germania și Olanda. Ministrul Apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, a anunțat astăzi că obuzierele sunt deja în Ucraina și sunt gata de luptă.

,,În familia de artilerie ucraineană au apărut Panzerhaubitze 2000 germane cu echipaje ucrainene antrenate. Este important. Acesta este al șaselea tip de artilerie de 155 mm care ne întărește apărarea. Militarii noștri lovesc deja inamicul cu M777, FH70, M109, AHS Krab. și Caesar. PzH 2000 s-a alăturat acum clubului celor mai buni”, a declarat Reznikov mulțumind miniștrilor apărării din Germania și Olanda, Christina Lambrecht, respectiv  Kaisi Ollongren.

Concret, este vorba de 12 sisteme PzH 2000, dintre care șapte au fost transferate de Berlin, iar cinci de Amsterdam. Instruirea militarilor ucraineni pentru utilizarea sistemului a durat 40 de zile și, potrivit unor date anterioare, la activitățile desfășurate în cele două țări au participat 18 echipaje ucrainene însumând aproximativ 90 de militari.

PzH 2000 este considerat unul dintre cele mai performante sisteme de artilerie autopropulsate din lume, în primul rând pentru că deține recordul între obuzierele de 155 mm privind raza de tragere în funcție de muniția folosită (până la 36 km cu muniție convențională și până la 47 km cu proiectile cu propulsie suplimentară).

Acesteia i se adaugă o cadență de tragere de 10-12 focuri pe minut, datorată unui sistem performant de alimentare și încărcare automată cu proiectile, precum și o acuratețe ridicată a loviturilor asigurată de un sistem digital de control cu radar Doppler.

Acest din urmă sistem permite executarea unei salve eșalonate în plan vertical, astfel încât, proiectilele, deși sunt lansate în momente diferite, lovesc ținta în același timp (vezi video sec. 0,47) multiplicând astfel efectul distructiv.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel