Siria: A intrat în vigoare acordul de încetare a focului anunţat de Rusia şi Turcia

S.I. Catalin |
Data publicării:

Acordul anunţat de Rusia şi Turcia privind încetarea focului în nord-vestul Siriei a intrat în vigoare vineri, în vederea încetării luptelor intense care au provocat o catastrofă umanitară în zonă, transmite AFP.

ONG-ul Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a constatat un calm ''relativ'' în provincia Idlib, marcat în special de oprirea loviturilor aeriene ruse şi siriene.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au anunţat anterior, într-o conferinţă de presă comună desfăşurată la Kremlin, această încetare a focului, decizie intervenită după o escaladare a violenţelor în regiunea Idlib.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi-a exprimat speranţa că acest acord de încetare a focului va duce la ''o încetare a ostilităţilor imediată şi durabilă'', în timp ce Consiliul de Securitate a prevăzut o reuniune pentru vineri la ora 17:00 GMT, la solicitarea Rusiei.

Moscova a cerut ca această reuniune să se desfăşoare cu uşile închise, pentru a-i informa pe ceilalţi membri ai Consiliului de Securitate al ONU cu privire la acordul de încetare a focului, a indicat o sursă diplomatică pentru AFP.

Conform textului acordului, Rusia şi Turcia vor organiza, începând cu 15 martie, patrulări comune pe o mare porţiune a autostrăzii M4, o axă esenţială pentru regim şi care traversează regiunea siriană Idlib. Va fi pentru prima dată când ruşii şi turcii vor patrula împreună în această zonă.

Moscova şi Ankara au prevăzut, de asemenea, crearea unui ''culoar de securitate'' de şase kilometri adâncime de o parte şi de alta a acestei autostrăzi, ceea ce înseamnă o zonă-tampon cu o lăţime de 12 kilometri. Parametrii care definesc această zonă vor fi finalizaţi în termen de şapte zile, conform textului convenit de Rusia şi Turcia.

Acordul ar trebui să pună capăt săptămânilor de lupte intense din zona Idlib, ultimul bastion al rebelilor şi al jihadiştilor în nord-vestul Siriei, unde Turcia a intervenit contra forţelor regimului Bashar al-Assad, care sunt susţinute de Rusia, relatează Agerpres.

Aceste violenţe au provocat o catastrofă umanitară, cu aproape 500 de civili ucişi şi aproximativ un milion de persoane strămutate către frontiera cu Turcia.

Intensificarea confruntărilor în Idlib a dus la tensionarea relaţiilor diplomatice între Rusia şi Turcia, sporind riscul unei dispute armate directe între cele două ţări care s-au impus drept principali actori internaţionali în conflictul sirian.

Turcia, care adăposteşte deja 3,6 milioane de sirieni pe teritoriul său, a cerut miercuri un sprijin european pentru ''soluţiile politice şi umanitare turce în Siria'', indispensabil în opinia Ankarei pentru soluţionarea durabilă a situaţiei migranţilor şi refugiaţilor, adaugă AFP.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel