Siria a fost sancționată pentru utilizarea de arme chimice

Eduard Pascu |
Data publicării:

Statele membre ale Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) au votat miercuri în favoarea suspendării drepturilor Siriei, pentru o presupusă utilizare de arme chimice, relatează AFP şi Reuters.

Susţinută de ţări occidentale precum Franţa, Marea Britanie şi SUA, moţiunea, care urmăreşte să lase Damascul fără "drepturile şi privilegiile" sale, a obţinut majoritatea necesară de două treimi din voturi, transmite Agerpres.

În total, 87 de ţări au votat în favoarea moţiunii, 15 au fost împotrivă, printre care Siria, Rusia şi Iran, iar 34 s-au abţinut. Din cele 193 de state membre, 136 au participat la vot.

Este o măsură fără precedent în istoria organizaţiei. Şi chiar dacă este în mare parte simbolică, decizia transmite Siriei un semnal politic, conform căruia nu vor fi acceptate încălcări ale Convenţiei privind Armele Chimice din 1997, care interzice folosirea de agenţi chimici pe câmpul de luptă.

Regimul sirian este acuzat că a folosit gaz sarin şi clor în trei atacuri din martie 2017 asupra unui sat controlat de rebeli.

Potrivit regimului sirian, care a negat mereu orice implicare, atacurile chimice au fost o înscenare. Damascul şi Moscova, principalul său aliat, acuză puterile occidentale că desfăşoară prin OIAC o campanie "politizată". 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel