Serbia şi Kosovo reiau negocierile teritoriale sub egida UE

Eduard Pascu |
Data publicării:

Liderii din Serbia şi Kosovo îşi reiau marţi la Bruxelles discuţiile sub egida UE în vederea găsirii unei soluţii la unul dintre conflictele teritoriale cel mai greu de rezolvat din Europa, relatează AFP.

"Ştim că dialogul nu va fi uşor. Însă acest proces şi un angajament sincer de la cele două părţi sunt necesare în interesul cetăţenilor din Kosovo şi Serbia", a avertizat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, înaintea reuniunii, transmite Agerpres.

"Suntem nerăbdători să continuăm dialogul cu preşedintele (Aleksandar) Vucic şi premierul (Albin) Kurti şi sper că vom avea o reuniune agreabilă, importantă şi utilă", a adăugat el.

Reuniunea va fi prima de la victoria istorică în Kosovo a lui Albin Kurti la alegerile legislative din februarie. Premierul, membru al mişcării reformiste de stânga Vetëvendosje (VV), s-a angajat să adopte o nouă abordare în discuţiile cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

"Există un nou elan, aşa că trebuie să îl folosim", a insistat Josep Borrell.

"Este important să profităm de această oportunitate (...), deoarece relaţiile dintre Serbia şi Kosovo sunt foarte importante pentru stabilitatea întregii regiuni (a Balcanilor de Vest), pentru stabilitatea pe termen lung, pentru progresul economic", a adăugat el.

"Fără un acord între Kosovo şi Serbia, aceste relaţii vor fi puse în pericol", a atras el atenţia.

Relaţiile dintre cei doi vecini din Balcani rămân complicate, la peste 20 de ani de la separarea lor prin război. Cea mai recentă discuţie între liderii celor două ţări datează din iulie 2020.

Belgradul refuză să recunoască independenţa fostei sale provincii, proclamată în 2008, la aproape 10 ani după conflictul care s-a terminat când bombardamentele NATO au constrâns forţele sârbe să se retragă.

"Nu aştept nimic de la el", a declarat preşedintele sârb la televiziunea naţională, în legătură cu interlocutorul său. "Ceea ce mă interesează este ce vor spune reprezentanţii UE. Ei sunt co-semnatarii acordului de la Bruxelles", a adăugat el.

Acordul semnat în 2013 prevederea crearea unei asociaţii de 10 municipalităţi unde sârbii sunt majoritari în Kosovo. Însă el a rămas blocat pentru că Belgradul şi Pristina nu s-au înţeles asupra competenţelor lor. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel