Serbia acuză presiuni pe cine nu recunoaște Kosovo și spune că „Ucraina ar putea pierde tot”. România, aflată și ea printre statele care nu recunosc Kosovo

Darius Muresan |
Data publicării:
Armata sârbă. Foto: Ministerul Apărării din Serbia
Armata sârbă. Foto: Ministerul Apărării din Serbia

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că scrisoarea parlamentarilor europeni şi americani "este împotriva Serbiei" şi reprezintă o "încercare disperată a unor oameni care zi de zi doresc să provoace conflicte". 

Amintim că 56 de parlamentari europeni şi americani au semnat o scrisoare trimisă oficialilor Uniunii Europene, SUA şi Marii Britanii solicitând să reexaminarea politicii faţă de Serbia.

"Formal, se referă la mine, dar în esenţă este împotriva Serbiei. Ei spun că pentru Serbia ar fi bun cel care ar recunoaşte independenţa Kosovo. Eu sunt vinovat pentru că nu o recunosc şi chipurile aş provoca probleme şi instabilitate în regiune", a declarat Vucic, citat de Rador.

"Scrisoarea nu m-a îngrijorat în mod deosebit. Este încă o încercare disperată a unor oameni care zi de zi doresc să provoace conflicte. Sunt vinovat pentru că ajut poporul din Republica Srpska. Sunt păpuşar (în cotidianul german Der Spiegel a apărut articolul Păpuşarul de la Belgrad care se consideră drept reprezentantul tuturor sârbilor n.r.), ţin în lesă diverşi politicieni şi cine ştie ce mai fac cu sârbii din Muntenegru. În Kosovo fac probleme pentru că nu recunosc independenţa", a declarat Vucic.

 

Președintele Serbiei susține că sunt presiuni pe statele care nu recunosc Kosovo. Nici România nu a recunoscut Kosovo iar dacă Ucraina ar face-o „ar pierde tot”

 

"Prin recunoaşterea Kosovo, Ucraina va pierde imediat totul" - a declarat preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, atunci când a fost întrebat cum comentează informaţiile potrivit cărora Kievul analizează posibilitatea deschiderii unui birou de legătură la Pristina şi o eventuală recunoaştere a Kosovo, despre care a vorbit preşedintele Comisiei de afaceri externe a Parlamentului Ucrainei, spunând că ar fi un răspuns la sprijinul pe care Kosovo îl acordă Ucrainei. "Ucraina este ţară prietenă. Niciodată nu am avut probleme deschise şi am speranţa că nu vom avea nici în viitor.

Dacă Ucraina ar recunoaşte independenţa Kosovo, ar pierde totul într-o zi. Cum vor mai putea să invoce dreptul internaţional?", s- a întrebat Vucic, adăugând că presiuni pentru recunoaşterea Kosovo se exercită nu numai asupra Kievului, ci şi asupra celor cinci state ale Uniunii Europene care nu au recunoscut Kosovo, iar presiunile asupra Belgradului sunt mereu prezente.

Vucic şi-a exprimat convingerea că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu va renunţa la un argument atât de puternic, cum este dreptul internaţional.

În rândurile NATO sunt patru țări care încă nu recunosc independența Kosovo: Grecia, România, Slovacia și Spania. La niveul Uniunii Europene sunt cinci, Cipru adăugându-se celor patru amintite.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel