Senatul SUA a prezentat un proiect privind imigraţia şi ajutorul pentru Ucraina și Israel

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Senatorii democrați și republicani au prezentat duminică seara un proiect de lege pentru a debloca noi ajutoare Ucrainei, precum şi Israelului şi pentru a înăspri politica migratorie a Statelor Unite, un text pe care care preşedintele Joe Biden a cerut să fie "adoptat rapid", notează AFP.

Propunerea urmează să fie votată de Senat săptămâna aceasta, fiind susținută aproape imediat de președintele american Joe Biden.

Totuși, potrivit agenției AP, este puțin probabil ca acesta să treacă de Camera Reprezentanților din cauza opoziției unor republicani. Liderul republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, a indicat deja că propunerea nu are nicio șansă.

Compromisul Senatului, care este rezultatul lunilor de negocieri, prevede cheltuieli totale de 118 miliarde de dolari, din care 20 de miliarde de dolari ar urma să fie destinate protecției frontierei, 60 de miliarde în plus pentru Ucraina și 14 miliarde pentru Israel.

Finanțarea suplimentară, potrivit unei surse Reuters, este destinată securității în regiunea Mării Roșii și partenerilor americani care se confruntă cu cerințele tot mai mari ale Chinei.

"Am ajuns la un acord bipartizan privind securitatea naţională care include cele mai stricte şi mai corecte reforme migratorii din ultimele decenii. Îl susţin cu tărie", a reacţionat Joe Biden într-un comunicat, îndemnând Congresul să "îl adopte rapid".

Camera Reprezentanţilor e departe de un acord

Adoptarea acestui text este însă departe de a fi garantată, tot mai mulţi republicani din Camera Reprezentanţilor opunându-se trimiterii de noi fonduri Ucrainei.

Statele Unite, de departe principalul susţinător militar al Ucrainei, se luptă de câteva luni să valideze aceste fonduri, cerute cu insistenţă de preşedintele Joe Biden şi de omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Conştient de faptul că sentimentul de urgenţă a dispărut la Washington de la începutul războiului din 2022, preşedintele Biden a cerut Congresului în octombrie să combine cererea sa pentru Ucraina cu alta de ajutor pentru Israel, aliat al Statelor Unite aflat în război împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas.

Pentru a fi adoptat, acest pachet financiar trebuie aprobat de Senat, unde teoretic ar urma să obţină sprijinul aleşilor ambelor partide, apoi de Camera Reprezentanţilor. Aici lucrurile se complică. Preşedintele acesteia, "speaker"-ul Mike Johnson, un susţinător loial al lui Donald Trump, a avertizat la sfârşitul lui ianuarie că, în actualul stadiu, orice vot în camera sa privind o nouă finanţare pentru ajutorul Ucrainei, precum şi pentru întărirea frontierei cu Mexicul este "născut mort".

De la începutul conflictului, Kremlinul mizează pe declinul ajutorului occidental, iar orice ezitare din partea aliaţilor Kievului întăreşte credinţa Rusiei că pariul său va fi câştigător.

La sfârşitul lui decembrie, Statele Unite au deblocat ultima tranşă de ajutor militar disponibilă pentru Ucraina. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel