Şefi ai armatei sancţionaţi de Washington pentru "purificare etnică"

Eduard Pascu |
Data publicării:
Mike Pompeo
Mike Pompeo

Statele Unite au anunţat marţi o serie de sancţiuni împotriva şefului armatei şi a trei responsabili birmani pentru "purificarea etnică" a musulmanilor rohingya, cerând în acelaşi timp ca să fie traşi la răspundere după campania lor de violenţă, relatează AFP.

Comandantul-şef Min Aung Hlaing, adjunctul său Soe Win şi generalii Than Oo şi Aung Aung au interdicţie de a intra pe teritoriul Statelor Unite, la fel şi rudele lor apropiate, a făcut cunoscut secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat.

"Guvernul american este primul care acţionează public împotriva celor mai înalţi responsabili ai armatei birmane", a afirmat el.

Mike Pompeo a explicat că Washingtonul i-a "ţintit pe aceşti indivizi pe baza unor informaţii credibile în ce priveşte implicarea acestor demnitari în grave încălcări ale drepturilor omului".

Aceste sancţiuni sunt cea mai frapantă ilustrare a decepţiei autorităţilor americane după lansarea în 2011 de către regimul birman a reformelor politice care au dus la deblocarea relaţiilor dintre junta militară şi Washington şi care, ulterior, au permis instalarea unei autorităţi publice alese.

Pe de altă parte, secretarul de stat s-a arătat "preocupat" de faptul că guvernul birman "nu a acţionat pentru a-i trage la răspundere pe autorii" violenţelor care au constrâns, de la sfârşitul lui august 2017, circa 740.000 de musulmani rohingya să fugă din Birmania, majoritar budistă.

Persecutaţi de forţele armate birmane şi de miliţiile budiste, aceşti membri ai unei minorităţi musulmane apatride s-au refugiat în imense tabere improvizate în Bangladesh.

Majoritatea trăiesc în condiţii foarte grele în regiunea de frontieră Cox's Bazar din Bangladesh, constituind cea mai mare tabără de refugiaţi din lume. Myanmar nu recunoaşte comunitatea rohingya, considerând-o ca provenind din Bangladesh, ţară care, la rândul său, i-a tratat în mod tradiţional pe aceştia ca străini.

Potrivit organizaţiei Medici fără Frontiere (MSF), numărul deceselor în rândul civililor a fost de cel puţin 6.700 în prima lună a represiunii.

Vezi și: Pence: SUA nu vor război cu Iranul, dar America nu va ceda

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel