În mod deosebit, în timpul discursului sale, Aliyev a declarat, „Nagorno-Karabakh este Azerbaidjanul !” Această declaraţie a stârnit discuții aprinse atât în mass-media azerbaidjană, cât și în cea armeană și online.
Însă oficialii ruși au trecut în mod vizibil cu vederea declarația președintelui Aliyev, determinând unii analişti politici locali să susțină că acest lucru este o dovadă a faptului că parteneriatul strategic ruso-azerbaidian a intrat într-o nouă fază. Se presupune că reacția mută a oficialilor ruşi a reflectat urmărirea de către Rusia a unei politici mai pro-azeriene, având în vedere deteriorarea relațiilor de lungă durată cu partenerul său, Armenia.
Un semn mult mai tangibil al dezvoltării relației dintre Baku și Moscova ar putea fi văzut în urma unei întâlniri față în față la forul de la Valdai între Aliyev și omologul său rus, Vladimir Putin. Mai exact, imediat după ce cei doi șefi de stat și-au încheiat discuțiile, șeful agenţiei ruse pentru energie atomică, Rosatom, Alexei Likhachev, le-a spus jurnaliștilor că Moscova și-a propus construirea unei centrale nucleare în Azerbaidjan.
Potrivit lui Likhachev, Azerbaidjanul va economisi resurse importante de gaze naturale, pe care le-ar putea vinde și va putea astfel să-și crească exporturile de gaze. Deși până acum Baku nu a oferit niciun răspuns oficial cu privire la această propunere, ministrul Azerbaidianului pentru Energie, Parviz Șahbazov, a confirmat, la 9 octombrie, că înalţii oficialii politici de la Baku au în vedere oferta rusă, dar a refuzat să ofere detalii suplimentare despre acest subiect.