Rușii susțin că Budanov se află în stare gravă după ce o rachetă rusească a lovit la Kiev o clădire a GUR - serviciu de informații militare

screenshot_20221029-180915_gallery_69651800
Kirilo Budanov / youtube, pravda
Kirill Budanov, șeful Direcției Principale Informații (GUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, care a dispărut din domeniul media la sfârșitul lunii mai, s-ar afla în stare gravă într-un spital militar al Bundeswehrului din Germania, unde ar fi fost transportat după ce o rachetă rusească a lovit sediul direcției din Kiev. Cel puțin acest lucru a fost raportat de un angajat al uneia dintre agențiile rusești de aplicare a legii, care a citat o sursă proprie.

Astfel, potrivit informațiilor deținute de forțele rusești de securitate, care provin din serviciile secrete ucrainene, pe 29 mai, în timpul unui atac efectuat de trupele ruse asupra clădirii GUR, situate pe insula Rybalsky din Kiev, o rachetă a lovit biroul de lângă cabinetul lui Budanov.

Șeful GUR a fost scos de sub dărâmături și s-a decis evacuarea lui mai întâi în Polonia și apoi în Germania. Ca urmare, Budanov a fost transportat cu un elicopter de ambulanță la baza Rzeszow din Polonia, de unde a fost preluat de un avion militar și a fost deplasat în Germania, potrivit presei din Rusia.

În prezent, Budanov s-ar afla într-un spital al armatei germane din Berlin. Acesta ar fi încă în stare gravă și nu se știe dacă își va mai putea îndeplini atribuțiile în viitor.

Budanov a fost foarte activ în presă. Ucraina nu are o poziție oficială cu privire informațiile date publicității de ruși

Comentariul autorului: Deși funcția de șef al serviciului secret al armatei ucrainene impunea o anumită discreție în îndeplinirea atribuțiunilor, Kirill Budanov s-a aflat în prim-planul presei ucrainene după declanșarea invaziei militare a Rusiei pe teritoriul Ucrainei. Acesta s-a remarcat printr-o serie de declarații contondente referitoare la conducerea politico-militară a statului rus și la cetățenii ruși în general, concurând parcă cu fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, care s-a remarcat prin declarații halucinante în tabăra cealaltă.

De câteva săptămâni, Kirill Budanov a dispărut însă din media și din viața publică ucraineană, fapt ce alimentează speculațiile părții ruse privind rănirea gravă a acestuia. Ținând cont de faptul că loviturile cu rachete rusești asupra sediului Direcției Principale Informații din Kiev, documentate cu fotografii ale clădirii avariate, au fost confirmate de ambele părți, s-ar putea presupune că suspiciunile referitoare la rănirea acestuia sunt reale.

Ucraina încă nu are o poziție oficială.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close