Rușii se laudă cu o nouă realizare: Trei avioane ucrainene au fost doborâte într-o singură zi - două MiG-29 și un Su-25

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
MiG-29 al Forțelor Aeriene Ucrainene
MiG-29 al Forțelor Aeriene Ucrainene

Reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, general locotenent Igor Konashenkov, a anunțat, pe 02.05.2023, că, în ultimele 24 de ore, apărarea antiaeriană a Rusiei a doborât trei avioane ucrainene în Republica Populară Donețk și în Regiunea Herson.

,,Mijloacele de apărare antiaeriană ale trupelor ruse au doborât trei avioane aparținând Forțelor Aeriene ale Ucrainei. Două avioane de vânătoare MiG-29 au fost distruse în raioanele localităților Ulyanovka din Republica Populară Donețk și Myrolyubovka din Regiunea Herson. De asemenea, un avion de asalt Su-25 a fost doborât în ​​apropierea satului Veletenskoe din Regiunea Herson”, a menționat Igor Konashenkov, citat de agenția de presă Interfax.

Precizăm că raportul Ministerului rus al Apărării cu privire la doborârea celor trei avioane ucrainene nu au putut fi confirmate din altă sursă, deoarece armata ucraineană nu comunică oficial pierderile înregistrate pe câmpul de luptă.

,,În ultimele 24 de ore, militarii ruși au interceptat opt proiectile reactive HIMARS, precum și două rachete antiradar de tip HARM”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Potrivit precizărilor acestuia, au fost distruse și șase drone ucrainene, în Republica Populară Lugansk și în Regiunile Zaporojie și Herson.

Descarcă aplicația DefenseRomania. O poți instala de aici: iOS (App Store)     Android (Magazin Play)

Comentariul autorului: Ultima “realizare” de acest fel a trupelor ruse s-a produs pe 19 aprilie, când Konashenkov a anunțat că militarii ruși au doborât patru avioane ucrainene (două MiG-29 și două Su-25). Acesta a precizat atunci că, în total, de la începutul ”operației militare speciale” din Ucraina (așa cum este numit războiul din Ucraina, în spațiul Federației Ruse) au fost distruse 411 avioane, 228 de elicoptere și 3.776 de drone aparținând militarilor ucraineni.

Potrivit unor statistici paralele ale canalului de Telegram “Linia operativă”, avioanele doborâte în ultimele 24 de ore ar crește numărul de aeronave distruse de tip MiG-29 la 100, iar pe cel al avioanelor Su-25 la 140. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel