Rușii au accesat masiv site-ul cu instrucțiunile de dezertare, iar Kremlinul a blocat accesul. ”Recruții primesc doar noțiunile de bază și merg la luptă”

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Militari ruși în ucraina
Militari ruși în ucraina

Guvernul rus a interzis duminică utilizatorilor din întreaga țară să acceseze un site web ucrainean care încurajează membrii armatei ruse să se predea.

Din 4 octombrie, o pagină numită „HochuZhit” (trad. rusă: Vreau să trăiesc) a înregistrat peste 2.000 de solicitări din partea membrilor armatei ruse de a-și părăsi posturile și de a se preda voluntar forțelor ucrainene, a informat Kyiv Independent, citat de Business Insider .

Site-ul web al guvernului ucrainean promite membrilor forțelor ruse că Kievul va respecta Convențiile de la Geneva privind tratarea prizonierilor de război și oferă membrilor armatei ruse care se predau trei mese pe zi, asistență juridică și asistență medicală dacă solicită predarea prin intermediul site-ul sau a numărului de telefon furnizat.

Linia fierbinte a fost făcută publică pentru prima dată pe 19 septembrie de Ministerul Apărării al Ucrainei, cu doar două zile înainte ca președintele rus Vladimir Putin să anunțe mobilizarea pe câmpul de luptă a 300.000 de rezerviști militari, dintre care mulți au fost deja recrutați.

Duminică, Projekt Roskomsvoboda, un ONG rus anti-cenzură, a raportat că accesul la site a fost blocat de către Parchetul General al Rusiei.

„Proiectul a fost blocat de două ori... Prima dată a fost când accesul la toate domeniile și subdomeniile a fost restricționate, a doua oară a fost întregul site web”, a relatat ziarul rus Kommersant despre site-ul blocat.

 

„Doar carne de tun”

 

Pe măsură ce Moscova încearcă să-și întărească rândurile cu soldați mobilizați, apar noi rapoarte despre moartea membrilor forței după ce au primit puțin antrenament de luptă, a informat The New York Times. Până acum, după cum a declarat Putin săptămâna trecută, 222.000 de rezerviști au fost mobilizați.

Pentru a-și atinge obiectivul de 300.000 de rezerviști, polițiștii și ofițerii militari ruși apar, de asemenea, neanunțați în orașele din Rusia și ridică bărbații de pe străzi.

Putin a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că 16.000 de noi recruți au fost trimiși în luptă. Unii dintre ei au avut mai puțin de 10 zile de antrenament. „Le dau elementele de bază în cel mai bun caz și nimic, în cel mai rău caz, și îi trimit la luptă, ceea ce indică faptul că acești tipi sunt literalmente carne de tun”, a declarat William Alberque , expert în forțele armate ruse, pentru NYT.

Recruții s-au plâns, de asemenea, de condițiile de viață necorespunzătoare cu care se confruntau de când au fost recrutați.

Un utilizator al rețelei sociale a susținut că soldații ruși trăiesc în „condiții inumane” și că trebuie să se descurce singuri, a raportat NYT. „Fără armă, nimic, fără haine, fără pantofi”, a spus un martor. „Jumătate dintre ei sunt mahmuri, bătrâni sau pe ducă – ar trebui chemată o ambulanță”, a spus el.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel