Rusia va prezenta un nou avion de luptă. Misteriosul proiect ar trebui să stopeze hegemonia F-35 și să înlocuiască MiG-29

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Un F-35 în Danemarca, sursă foto: Lockheed Martin
Un F-35 în Danemarca, sursă foto: Lockheed Martin

În cadrul expoziției de armament MAKS 2021, care va avea loc săptămâna viitoare în Federația Rusă, United Aircraft Corporation (UAC), parte a Rostec, va prezenta un produs cel puțin interesant: O nouă aeronavă de luptă.

Evenimentul MAKS 2021 va avea loc săptămâna viitoare iar prezentarea unui concept totalmente nou de aeronavă militară de către ruși e programată pe data de 20 iulie, potrivit publicației americane Newsweek.

Expoziția internațională aeronautică MAKS 2021 va avea loc în perioada 20-25 iulie lângă Moscova.

Momentul mult așteptat va avea loc chiar în prima zi a expoziției. Sursa citată precizează că United Aircraft Crporation (UAC), parte a grupului Rostec, proiectantul programului, va intra cu noua aeronavă pe piața externă.

Rușii au reușit să țină bine misterul despre noul concept de avion, cu toate că au existat zvonuri cu privire la proiect. Interesant e că în videoclipul de prezentare al MAKS 2021, în care apare mai multă tehnică militară, se poate observa fugitiv și o „umbră” a unui avion. Videoclipul are doar 35 de secunde, dar se încheie cu un mesaj sugestiv: „Coming soon” (n.r. - urmează în curând).

Youtube video image

 

 

Viitorul avion pe care Rusia îl va prezenta va trebui să oprească hegemonia F-35 pe piața externă. Ștacheta e ridicată foarte sus

 

Interesant e că Oleg Panteleev, expert militar rus în cadrul agenției de aviație AviaPort, a declarat portalului rus Vzglyad, că noul avion pe care îl va prezenta Rostec săptămâna viitoare va fi un multirol capabil să lovească ținte terestre, dar și să fie folosit în operațiuni împotriva țintelor aeriene.

„Se pare că producătorul a reușit să mențină misterul până în ultimul moment”, precizează Panteleev. Acesta a adăugat că cel mai probabil noua aeronavă va fi dezvoltată folosind tehnologia pe care Federația Rusă a obținut-o de-a lungul timpului și va fi un multirol ușor, „răspunsul nostru pentru F-35 și, într-un anumit sens, un înlocuitor pentru MiG-29”.

Din precizările lui Oleg Panteleev noul avion pe care rușii îl vor prezenta săptămâna viitoare și care urmează să intre în proces de dezvoltare, va fi un model orientat către export și va concura pe piața mondială cu aeronavele stealth F-35 Lightning II.

Cât de mult vor reuși rușii una ca asta, rămâne de văzut. Cert e că ștacheta e ridicată foarte sus în contextul în care F-35 domină piața aeronavelor de generația a V-a.

E suficient să precizăm că în cazul în care decizia Consiliului Federal al Elveției va fi confirmată și de Parlament iar Berna va achiziționa aeronavele americane stealth de generația a V-a, țara cantoanelor devine al 15-lea stat care utilizează F-35.

Iar din ce scrie presa internațională se pare că noul program al viitorului avion de vânătoare al Federației Ruse se va derula în paralel cu programul Su-57. 

Amintim că Ministerul rus al Apărării a încheiat un contract pentru achiziționarea a 76 de avioane de vânătoare de tip Su-57 la forumul tehnico-militar Armata-2018. Cu aceste avioane este planificată dotarea a trei regimente de aviație. Primul avion Su-57 din producția de serie a fost livrat la trupe la sfârșitul anului 2020. Avionul e de fapt a al doilea întrucât primul avion din producția de serie s-a prăbușit în decembrie 2019.

În orice caz, dacă analizăm problemele pe care le-a întâmpinat programul Su-57 de-a lungul timpului, numeroase întârzieri și mai ales probleme cu motorul care pare să fie călcâiul lui Ahile al acestor aeronave, dezvoltarea unui nou avion care să concureze cu F-35 pe piața externă va fi o reală provocare pentru Federația Rusă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel