Rusia va înființa un punct de asigurare tehnico-materială al Forțelor Navale în Sudan

Ionel Copcea |
Data publicării:

Autoritățile de la Moscova au luat decizia de a înființa un al doilea Punct de asigurare tehnico-materială pentru Forțele Navale în străinătate, după cel care funcționează deja în portul Tartus din Siria. Acesta va fi creat în Sudan. Documentele corespunzătoare au fost semnate deja de premierul rus, Mikhail Mishustin. 

Șeful guvernului a aprobat un proiect de acord între Rusia și Sudan privind crearea unui centru logistic pentru Marina rusă pe teritoriul Sudanului și a solicitat celor responsabili să-i prezinte președintelui o propunere de semnare a acordului.

“Punctul de asigurare tehnico-materială va fi o formațiune militară a Forțelor Armate ale Federației Ruse, cu echipamente militare și speciale, facilități pentru dislocarea și repararea navelor militare, cu stocurile necesare de materiale și alte bunuri, desfășurat pe teritoriul Republicii Sudan”, se arată în rezoluția semnată de primul ministru.

Potrivit proiectului, efectivele contingentului rus dislocat în noul Punct de asigurare tehnico-materială nu va depăși 300 de persoane, iar numărul de nave aflate simultan în cadrul acestuia nu ar trebui să fie mai mare de patru.

Documentația pentru înființarea punctului a fost elaborată de Ministerul Apărării și avizată de Ministerul de Externe, Curtea Supremă, Procurorul General și Comitetul de anchetă. De asemenea, planul a fost convenit cu partea sudaneză.

Posibilitatea creării unei baze navale rusești în Sudan a fost discutată în anul 2017 de președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său sudanez Omar al-Bashir. În 2018, s-a anunțat faptul că această problemă este în discuție, dar nu este vorba despre crearea unei baze navale cu drepturi depline, ci despre un Punct de asigurare tehnico-materială.

Comentariul autorului: Probabil, noul Punct de asigurare tehnico-materială al Forțelor Navale ale Federației Ruse din Sudan va fi întrebuințat în sprijinul navelor de luptă și auxiliare, care îndeplinesc misiuni în regiune, respectiv în Marea Roșie și Oceanul Indian. Este vorba de participarea acestora la misiuni de luptă împotriva pirateriei maritime în zona Cornului Africii sau la misiuni și exerciții comune în Oceanul Indian, în special cu Forțele Navale ale Indiei.

În același timp, acesta poate fi întrebuințat și ca o rezervă pentru Punctul de asigurare tehnico-materială al Forțelor Navale din portul sirian Tartus.

Deși, în perspectivă, s-ar putea pune problema transformării Punctului de asigurare tehnico-materială din Sudan într-o bază navală cu drepturi depline, se poate aprecia că acest lucru este puțin probabil. Zona în care va fi amplasat acesta nu este una de importanță vitală pentru Federația Rusă.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel