Rusia trece la nivelul următor de amenințare: Forțe și mijloace ale Gărzii Naționale au început dislocarea la frontiera cu Ucraina

Ionel Copcea |
Data publicării:
Garda Națională a Federației Ruse, sursă foto: Kazak-center.ru
Garda Națională a Federației Ruse, sursă foto: Kazak-center.ru

În ultima perioadă, pe rețelele de socializare, au fost postate dovezi privind redistribuirea forțelor și mijloacelor Trupelor Gărzii Naționale a Federației Ruse (Rosgvardia). Astfel, martori oculari, au semnalat deplasări de tehnică și personal din cadrul Gărzii Naționale către frontiera de vest a Rusiei.

Din materialele video publicate pe Internet rezultă faptul că Trupele Gărzii Naționale s-au pus în mișcare în toată zona europeană a țării, unde au fost semnalate foarte multe coloane auto și garnituri feroviare încărcate cu tehnică militară.

De exemplu, într-un material video au fost prezentate echipamente aparținând Regimentului 141 Special Motorizat “Nord”, denumit Akhmat-Khadzi Kadyrov. Convoiul aflat în deplasare includea transportoare blindate BTR-80, mașini blindate speciale Tigr și camioane blindate Ural-432009 (Ural-VV). Utilizatorii rețelelor de socializare au asociat materialul cu o declarație din luna decembrie 2021 a liderului cecen, Ramzan Kadyrov, care a spus că regretă faptul că “nu are dreptul să rezolve o dată pentru totdeauna problema ucraineană”. 

Pe de altă parte, a fost semnalată și deplasarea unor trenuri cu echipamente militare din localitatea Arkhanghelsk în direcția sud. În gara Konosha, aflată la peste 400 de kilometri sud de Arkhanghelsk, au fost filmate echipamente specifice Gărzii Naționale, dar fără numere de înmatriculare. Între acestea se aflau transportoare blindate BTR-80, camioane Ural-VV și Zvezda-V, precum și vehicule ale Poliției rutiere cu însemnele Gărzii Naționale.

 

Serviciul Federal Garda Națională a Federației Ruse a fost înființat în anul 2016

 

Comentariul autorului: Serviciul Federal Garda Națională a Federației Ruse a fost înființat în anul 2016, printr-un decret semnat de președintele Vladimir Putin. Acesta a fost format pe baza Trupelor Ministerului de Interne și include o serie de structuri militarizate cu destinație specială.

Misiunile principale ale Rosgvardia vizează participarea la protecția ordinii și asigurarea siguranței publice, la protecția unor facilități importante de stat și a încărcăturilor speciale, precum și la lupta împotriva terorismului și extremismului. De asemenea, trupele acesteia îndeplinesc misiuni de apărare teritorială a Federației Ruse.

Prin implicarea Rosgvardia în situația actuală de frontiera cu Ucraina, Federația Rusă ridică cu încă o treaptă nivelul de amenințare din regiune. Probabil, această măsură reprezintă o primă reacție a părții ruse la eșecul negocierilor cu SUA și NATO și la decizia Statelor Unite de a trimite trupe suplimentare în statele din flancul estic al Alianței, inclusiv în România.

Trebuie precizat faptul că acoperirea legală invocată de oficialii ruși pentru justificarea deplasărilor de trupe ale Rosgvardia către vestul țării este reprezentată de pregătirile pentru executarea exercițiului operativ-strategic Zaslon-2022.   

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel