Rusia răspunde ironic și spune că e un urs după ce SUA au comparat-o cu o „vulpe care țipă de pe acoperișul cotețului că îi e frică de găini”

Darius Muresan |
Data publicării:
Sursa Foto: Financial Times
Sursa Foto: Financial Times

Rusia răspunde ironic și spune că de obicei este asemănată cu un urs, deci nu se poate urca pe acoperișul cotețului, ca reacţie cu ironie la afirmaţia purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, care a comparat cu o zi în urmă Rusia cu o "vulpe" ce stă cocoțată pe acoperișul cotețului de unde „țipă că îi e frică de găini”, relatează agenţia de presă Agerpres, care citează agenția rusă RIA Novosti.

În conferinţa sa de presă zilnică, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe atribuise Moscovei responsabilitatea pentru criza legată de Ucraina, comparând Rusia cu o vulpe ce ţipă de pe acoperişul coteţului că îi este frică de găini.

Reacţia sa intervenea la scurt timp după conferinţa de presă comună a preşedintelui rus Vladimir Putin cu premierul ungar Viktor Orban. După o tăcere de mai bine de două săptămâni cu privire la criza între Rusia şi Occident legată de Ucraina, Putin a acuzat SUA şi NATO că nu doar ignoră cererile-cheie ale Moscovei privind garanţiile de securitate, ci şi folosesc Ucraina drept " instrument" în eforturile lor de a descuraja Rusia şi de a o atrage într-un război, potrivit agenţiilor de presă ruse.

El a avertizat împotriva unui scenariu ipotetic în care Ucraina ar fi admisă în NATO şi apoi ar încerca să recucerească peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014, ceea ce ar duce, potrivit lui Putin, la o potenţială confruntare militară între Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică. În acest fel, preşedintele rus a sugerat că pentru securitatea tuturor este mai bine ca Ucraina să stea în afara NATO.

Washingtonul, care invită Rusia să-şi retragă zecile de mii de soldaţi comasaţi la frontiera cu Ucraina pentru a demonstra că într-adevăr nu doreşte să atace ţara vecină, aşa cum susţine, a respins criticile liderului de la Kremlin.

 

Rusia - o vulpe pe acoperișul cotețului care țipă că îi e frică de găini. Peskov răspunde și amintește că Rusia e de obicei un urs iar urșii nu se pot cățăra pe coteț



"Când vulpea ţipă de pe acoperişul coteţului că îi este frică de găini, ceea ce în esenţă fac ei, aceasta nu trebuie interpretată ca o declaraţie de fapt", a reacţionat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, conform NBCNews.com. "Ştim cine este vulpea în acest caz. Am văzut acumularea de trupe la graniţă", a adăugat Psaki.

În acest context, RIA Novosti aminteşte că, înaintea sa, secretarul de stat american Antony Blinken recursese la o comparaţie similară, afirmând că vulpea vrea să atace coteţul, pe motiv că " găinile sunt o ameninţare".

"Cu toate acestea, Rusia a fost în mod tradiţional comparată cu un urs. Şi cu toată dorinţa, ursul nu se poate urca pe acoperişul coteţului. Este prea mare şi prea greu", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, solicitat să comenteze cu privire la această comparaţie. El a adăugat în glumă că metaforele şi expresiile figurative nu intră în atribuţiile sale.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia, care a comasat peste 100.000 de militari şi un număr semnificativ de echipamente în apropiere de frontiera cu Ucraina, că ar pregăti o invazie în ţara vecină. Moscova neagă oficial, afirmând că este vorba doar de simple exerciţii militare şi de transfer de trupe pe teritoriul naţional, dar fără să convingă totuşi comunitatea internaţională. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel