Rusia și Cuba vor intensificarea relaţiilor ,,strategice" care au dispărut după Războiul Rece

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Preşedintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, s-a întalnit vineri la Moscova cu omologul său rus, Vladimir Putin unde au discutat despre refacerea şi extinderea legăturilor strategice între cele două ţări, dar şi despre un export de tehnologie militară din Rusia către Cuba.

Președintele cubanez Miguel Diaz-Canel şi omologul său rus Vladimir Putin au promis, vineri, în cadrul întâlnirii pe care au avut-o la Moscova, să extindă ceea ce eu au numit legături "strategice" și au acuzat Statele Unite că fac presiuni politice asupra Cubei.

Într-o declarație comună emisă după discuțiile celor doi, Vladimir Putin și omologul său Miguel Diaz-Canel, au acuzat SUA că se amestecă în politica internă a statelor suverane și au căzut de acord că ar trebui să existe relaţii politice mai strânse între Rusia și națiunile latinoamericane, potrivit The Washington Post.

Embargoul economic al SUA, inițial impus în 1958 și ulterior extins, a rămas în vigoare până astăzi, iar Rusia, la rândul său, se confruntă cu o serie de sancțiuni atât din partea Statelor Unite, cât și din partea Uniunii Europene pentru anexarea ilegală a Crimeei și pentru sprijinul acordat rebelilor separatişti din estul Ucrainei.

Diaz-Canel, care la înlocuit pe Raul Castro în aprilie, a salutat legăturile "frățești" dintre Rusia și Cuba și la invitat pe Putin să viziteze Havana anul viitor. În urma discuțiilor de la Kremlin, Putin și Diaz-Canel au promis să extindă relațiile politice, economice și militare dintre Rusia și Cuba.

Informaţia cum că va exista o cooperare militară mai extinsă între Cuba şi Rusia a fost confirmată pentru agenţia rusă de ştiri TASS, la scurt timp după întâlnirea celor doi lideri de stat, de către Serghei Storciak, adjunct al ministrului rus de finanţe. Serghei Storciak a spus că, cu prilejul acestei întâlniri, Rusia intenţionează să ofere Cubei un credit în valoare de 38 de milioane de euro (43 milioane de dolari), pentru achiziţionarea de echipamente militare. Cu alte cuvinte, Rusia împrumută Cuba cu bani, ca să cumpere echipamente militare tot din Rusia.

,,Există părţi care urmează să fie decise, o delegaţie cubaneză va reveni în curând şi cred că acordul va fi semnat atunci. Delegaţia cubaneză implicată în dezvoltarea cooperării militare urmează să ajungă în următoarele două săptămâni", a declarat Storciak pentru TASS.

În timpul războiului rece, Uniunea Sovietică a pompat miliarde de dolari în Cuba, aliatul ei latino-american. Legăturile între cele două state au început să dispară uşor, dar vizibil, după colapsul sovietic din 1991, când Rusia, lovită de o criză economică şi politică, a fost nevoită să-şi retragă ajutorul economic pe care îl oferea regimului de Havana.

Ministrului adjunct al Apărării din Rusia, Yuri Borisov, a declarat pentru agenţia de ştiri TASS, la scurt timp după discuțiile purtate între președintele rus Vladimir Putin și omologul său cubanez, Miguel Diaz-Canel Bermudez, că ministrul Apărării din Cuba, Leopoldo Cintra Frias, va vizita Rusia în a doua jumătate a lunii noiembrie pentru a discuta despre planurile specifice de cooperare tehnico-militară, iar ,,o atenție deosebită va fi acordată acestei chestiuni [cooperării militare]", a spus Yuri Borisov.

,,Cred că ministrul apărării, Serghei Shoigu, va organiza o întâlnire cu omologul său și va determina domeniile cele mai promițătoare de cooperare pentru viitorul apropiat", a adăugat Borisov.

Putin, care a vizitat Cuba în anii 2000 și 2014, a căutat să reînvie legăturile cu vechiul aliat din America de Sud.

Navele de război sovietice și aeronavele militare au folosit în mod regulat baze cubaneze în timpul Războiului Rece, iar Cuba a găzduit un avanpost sovietic de spionaj electronic în Lourdes, lângă Havana. Putin a închis instituția de spionaj din Lourdes în 2001, încercând să stabilească legături mai calde cu Statele Unite în timpul primului său mandat prezidențial. Dar relațiile dintre SUA și Rusia s-au degradat treptat după sfârşitul Războiului Rece după ce Moscova a condus o invazie militară împotriva Georgiei în 2008 şi a distrus integritatea teritoriala a Ucrainei prin anexarea ilegală a Crimeei, iar acum Kremlinul încercă să reconstruiască legăturile cu Cuba.

Este foarte evident că Rusia caută întărirea relaţiilor cu statele prietene din America Latină, pe fondul neînţelegerilor cu SUA, chiar dacă la scurt timp după întâlnirea dintre Putin şi Diaz-Canel, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov s-a grăbit să spună că extinderea cooperării dintre Rusia și Cuba nu este legată de creșterea tensiunilor dintre Moscova și Occident.

,,Aceasta nu este legată de vreun lucru particular, de orice război rece sau de alți factori.Aceasta este o practică continuă, o componentă constantă a politicii externe a Rusiei.Noi prețuim bune relații cu Cuba", a spus el atunci când a fost întrebat dacă mișcarea Moscovei de a întări contactele cu Havana a fost legată de intensificarea tensiunilor dintre Rusia și Occident, așa-numitul "nou război rece".

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, ,,Rusia are legături tradiționale și de lungă durată de prietenie și cooperare cu Cuba, iar Rusia este hotărâtă să continue aceste relații și să depună toate eforturile pentru a le extinde".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel