Rusia joacă rolul pacificatorului: „Nu ne implicăm în treburile interne ale R.Moldova și nici a unui stat CSI”

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, a declarat, azi, că Rusia nu se implică în treburile interne ale Republicii Moldova și a niciunui stat CSI, și că Igor Dodon, chiar dacă a pierdut alegerile prezidențiale, continuă lupta politică.

„Tot ceea ce se întâmplă în R. Moldova, este treaba internă a acestei republici”, a declarat Peskov.

„Da, președintele actual, Dodon, încă președinte în funcție, a pierdut alegerile în fața Maiei Sandu, însă el, desigur, nu renunță la lupta politică. Totodată, tot ceea ce se întâmplă acolo în cadrul luptei politice interne, este exclusiv treaba internă a Moldovei. Noi, ca și în celelalte state ale CSI-ului, nu ne implicăm în treburile interne și nici nu dorim să ne implicăm, a declarat Peskov, potrivit Deschide.md.

Cea mai bună dovadă că Rusia minte în privinţa implicării sale în chestiunile politici de la Chişinău sunt declaraţiile contradictorii ale unor oficiali ruşi de rang înalt. Astfel, dacă Dmitri Peskov se bate cu pumnul în piept ca Rusia nu se implică în treburile interne de la Chişinău, premierul rus, Mihail Mișustin nu renunță la ideea integrării eurasiatice a Republicii Moldova.

„Alături de șefii de guverne ale statelor membre ale Uniunii Eurasiatice, la întâlnirea de astăzi participă și prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Vasilievici Chicu. Ne așteptăm ca, urmare a rezultatelor recentelor alegeri prezidențiale din Republica Moldova colegii moldoveni să continue colaborarea constructivă în cadrul Uniunii Eurasiatice”, a declarat premierul rus, Mihail Mișustin, vorbind în cadrul unei reuniuni interguvernamentale a Consiliului Eurasiatic.

Mihail Mișustin a mai declarat că Uniunea Eurasiatică se bazează pe principiile pragmatismului și urmărește scopul dezvoltării economice a tuturor statelor membre și a tuturor cetățenilor acestor state. Acesta a mai adăugat că spre anului 2025 trebuie asigurată deplasarea nestingherită a mărfurilor, serviciilor, capitalului și forței de muncă pe piața internă a statelor membre.

Publicaţia Deschide.md precizează că Republica Moldova a obținut statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice în anul 2018. Acest statut este simbolic și se referă la faptul că Republica Moldova poate consulta anumite acte semnate în cadrul Uniunii, însă fără a avea un drept de decizie sau fără ca anumite documente să o influențeze politic.

Președintele ales al Republicii Moldova Maia Sandu a declarat recent că împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, va studia legalitatea obținerii statutului de observator al Republicii Moldova în Uniunea Economică Eurasiatică.

Ca tabloul minciunilor să fie complet, Ministerul rus de Externe consideră că trupele rusești se află în Transnistria în mod legal.

Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvând al Ministerului rus de Externe Maria Zaharova, comentând declarațiile secretarului general NATO Jens Stoltenberg că Rusia ar fi încălcat integritatea teritorială a Moldovei.

„Am crezut că NATO are surse fiabile de informații în „vecinătatea alianței”, așa cum a spus Stoltenberg, și că aceste surse i-ar putea spune despre acordurile ruso-moldovenești relevante în acest sens”, a spus Zakharova joi, 3 decembrie, într-un briefing, citată de TASS.

„Rămânerea contingentului militar rus, care face parte din forțele comune de menținere a păcii desfășurate acolo și asigură protecția depozitelor din satul Kolbasna, se realizează pe bază legală. De 28 de ani de existență, operațiunea de menținere a păcii de pe Nistru și-a dovedit eficacitatea, asigurând în mod fiabil pacea și stabilitatea în regiune”, a adăugat aceasta.

Zaharova a mai subliniat că Rusia se angajează să îndeplinească cu strictețe, de către contingentul său militar, mandatul și sarcinile operațiunii de menținere a păcii: „Plecăm de la presupunerea că acest subiect se află în planul relațiilor bilaterale ruso-moldovenești”.

„Aș dori să-l sfătuiesc pe secretarul general NATO să aibă grijă de membrii săi, în primul rând de Statele Unite și de prezența ilegală a acestora, de exemplu, în Siria”, a adăugat Zaharova.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel