”Inamicul a atins de fapt aceleași cifre ca în iunie (în limita marjei de eroare)”, a scris Deep State pe canalul său de Telegram.
În premieră, publicația a prezentat, pentru fiecare direcție operativ-tactică, o asociere între numărul acțiunilor de asalt rusești și suprafața ocupată.
Harta frontului din Donețk, Torețk; iunie 2025 / Sursa: ISW
Repartiția procentuală pe direcții a celor 564 kmp ocupați și a numărului de asalturi este
- Novopavlivka (zona central-vestică a regiunii Donețk) - 34% din totalul de kmp (12% din acțiunile de asalt);
- Pokrovsk (în regiunea Donețk adiacent la nord de Novopavlivka) — 22% kmp (35% din asalturi);
- Liman (nordul regiunii Donețk) — 12% kmp pătrați (15% din asalturi);
- direcțiile din regiunea Harkov (Harkov, Vovchansk și Kupiansk) — 9% kmp (9% din asalturi);
- Torețk (în regiunea Donețk adiacent la nord de Pokrovsk) — 5% kmp (5% din asalturi);
- Siversk (nordul regiunii Donețk dar adiacent la sud de Liman) — 4% kmp (4% din asalturi);
- direcțiile din regiunea Zaporojie (Guliapole și Orikhiv) — 3% kmp (1,3% din asalturi);
- Sumi — 0% km pătrați (11% din asalturi).
Direcțiile Pokrovsk și Sumi sunt cele mai eficiente pentru apărarea ucraineană, dacă se face raportul număr dintre procentul de kmp ocupați și procentul de asalturi rusești, trage o primă concluzie Deep State.
Pe de altă parte, direcția Novopavlivka este cea mai problematică pentru trupele ucrainene, unde ”inamicul cu mai puțin sânge (mai puține atacuri – nota autorului) are un succes mai mare”, remarcă Deep State.
Pe celelalte direcții raportul este de aproximativ 1 la 1, precizează analiștii ucraineni.
Lipsește direcția Kramatorsk, una foarte importantă deoarece, vizează centrul centurii de orașe ucrainene (de la nord la sud) Sloviansk – Kramatorsk – Drujkova – Konstantianivka
Armata ocupantului rus acționând în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Nota autorului: Din raportul Deep State lipsește direcția Kramatorsk, una foarte importantă deoarece, vizează centrul centurii de orașe ucrainene (de la nord la sud) Sloviansk – Kramatorsk – Drujkova – Konstantianivka, un arc de cerc de aproximativ 50 de km (cu concavitatea spre est) format în principal din fabrici și cartiere de locuințe, foarte greu de cucerit.
Forțele ruse încearcă învăluirea acestui grup de orașe pe la sud (prin direcția Pokrovsk) și pe la nord (prin direcția Liman), direcții pe care se înregistrează cele mai multe asalturi. Concomitent se menține o anumită presiune directă dinspre est (prin direcțiile Siversk și Toretsk). Nu este exclus ca Deep State să fi inclus direcția Kramatorsk în direcțiile adiacente acesteia de la nord și sud, Siversk, respectiv Toretsk.
Totuși, o statistică mai relevantă pentru eficiența ofensivei rusești ar trebui să asocieze numărul de kmp ocupați pe fiecare direcție cu resursele cheltuite acolo de Rusia. Resursele ar trebui exprimate în oameni pierduți (morți și răniți, cei din urmă fiind în majoritate irecuperabili pentru acțiuni de luptă), mijloace de luptă pierdute și deteriorate, muniții consumate (inclusiv rachete sol-sol, aer-sol, bombe de aviație, proiectile/bombe de artilerie, drone etc.) pe linia întâi.
În acest sens, Statul Major General ucrainean prezintă anumite date relevante pentru direcțiile operativ-tactice Sumi și Pokrovsk. Potrivit acelor date se poate estima că forțele ruse au pierdut pe direcția Pokrovsk, în iunie, aproximativ 12.500 de militari (38,5% din totalul de 32.240). În iulie, tot pe direcția Pokrovsk, forțele ruse au pierdut aproximativ 10.000 de militari (30,1% din totalul de 33.220). Din aceste date rezultă că direcția Pokrovsk, comparativ cu celelalte direcții, este supraîncărcată cu militari ruși și, foarte probabil, și cu mijloace de luptă, așa cum era de așteptat.
Numărul de atacuri lansate, în medie pe zi, de forțele ruse, poate pierde din relevanță, deoarece contează mai mult câți oameni pierd forțele ruse într-o zi pe o anumită direcție. Astfel, se observă că pe direcția Pokrovsk deși numărul mediu de atacuri rusești pe zi a crescut de la 54,7 în iunie la 58,7 în iulie, pierderile de oameni au scăzut de la 12.500 la 10.000. Acest lucru înseamnă că, fie forțele ruse au folosit în iulie mai puțini oameni într-un atac față de luna precedentă, fie și-au perfecționat tacticile și procedurile de asalt, fie amândouă.
Ținând cont că în iulie, forțele ruse au ocupat mai puțin teren (22% din 564 kmp, adică 124 kmp) față de iunie (27% din 556 kmp, potrivit Deep State, adică 150 kmp) rezultă, mai degrabă, că forțele ruse și-au redus nivelul de angajare pe direcția Pokrovsk, deși foarte puțin. O explicație a acestei reduceri ar putea fi intensificarea observată în iulie a efortului ofensiv pe direcțiile Liman și Siversk în încercarea de învăluire prin nord a grupului de orașe.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News