Rusia e nevoită să suspende proiectul „portavionului terestru” din Crimeea, din cauza războiului cu Ucraina

Ionel Copcea |
Data publicării:
Imagine concept
Imagine concept

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 17.07.2022, citând o sursă din cadrul structurilor de forță din Crimeea, că, în cursul acestui an, nu este planificată întrebuințarea Complexului terestru de testare și antrenament de aviație (NITKA) din Saki pentru pregătirea piloților aviației ambarcate a Flotei de Nord.

“Întrebuințarea în acest an a NITKA Saki pentru pregătirea piloților aviației ambarcate nu este planificată, ținând cont de faptul că spațiile aeriene situate deasupra Peninsulei Crimeea și a Mării Negre sunt folosite de avioanele care îndeplinesc misiuni de luptă în cadrul operației militare speciale (!) din Ucraina”, a precizat sursa.

În toamna anului 2021, complexul NITKA din Saki a fost folosit pentru pregătirea piloților din cadrul a două regimente de aviație ambarcată din cadrul Aviației navale a Flotei de Nord. Este vorba de Regimentul 279 Aviație de Vânătoare Ambarcată pe avioane Su-33 și Su-25UTG, precum și de Regimentul 100 Aviație de Vânătoare Ambarcată pe aeronave MiG-29K/KUB.

După cum a informat Serviciul de presă al Flotei de Nord, șapte piloți ai aviației ambarcate, între care cinci piloți tineri, s-au pregătit pentru decolarea și aterizarea pe “portavionul terestru” din Crimeea.

Conform reglementărilor în vigoare, înainte de a îndeplini misiuni pe portavion, piloții trebuie să obțină o cașificare pentru accesul la acestea. Pentru pregătirea piloților pot fi întrebuințate NITKA saki și NITKA Yeisk.

 

Complexele NITKA sunt destinate pentru exersarea decolării și aterizării aeronavelor din cadrul Aviației navale

 

Complexele NITKA sunt destinate pentru exersarea decolării și aterizării aeronavelor din cadrul Aviației navale. Complexul din Saki este, de fapt, un aerodrom special, care include o pistă din oțel sub forma unei punți de navă, echipată cu trambulină pentru decolare și opritoare pentru aterizare. Dimensiunile aerodromului sunt identice cu puntea de zbor a portavionului Amiral Kuznetsov.

În luna februarie 2017, la Severomorsk a revenit o grupare navală de atac a Flotei de Nord, care a îndeplinit misiuni în Marea Mediterană. Din aceasta au făcut parte, în principal, portavionul Amiral Kuznetsov și crucișătorul nuclear Petru cel Mare. Pentru prima dată în istorie, avioanele de vânătoare de la bordul portavionului au fost implicate în operațiunea militară din Siria. La misiune au luat parte, în special, piloți aparținând Regimentului 279 Aviație de Vânătoare Ambarcată.

În prezent, portavionul Amiral Kuznetsov se află în reparații la docul Întreprinderii 35 de reparații navale, filială a Centrului de reparații navale Zvezdochka.

 

NITKA Saki este supus unui proces de reparații și modernizare

 

Comentariul autorului: Potrivit unor declarații anterioare ale reprezentanților ruși, în prezent complexul NITKA Saki este supus unui proces de reparații și modernizare. Pe acesta urmează să fie instalat un nou sistem de pregătire a piloților bazat pe camere de luat vederi, similar cu cel instalat la bordul portavionului Amiral Kuznetsov.

Probabil, perioada de reparare a complexului a fost stabilită ținând cont de faptul că portavionul însuși este inactiv, aflându-se la rândul său în reparații.

Trebuie precizat faptul că, în această perioadă nici NITKA Yeisk nu este operațional, urmând să fie folosit de Forțele Navale ale Federației Ruse începând din anul 2023.

În aceste condiții, pregătirea piloților Aviației ambarcate ale Flotei de Nord se desfășoară exclusiv pe aerodromul din Severomorsk, unde sunt dislocate cele două regimente de aviație de vânătoare ale Aviației navale.

CITEȘTE ȘI: Rusia modernizează „portavionul terestru” din Crimeea. Condițiile acestuia vor fi apropiate de cele de pe Amiral Kuznețov

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel