Rusia, deranjată de prezenţa militară americană în Japonia

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Prezenţa militară americană pe teritoriul japonez împiedică o apropiere nipono-rusă şi "preocupă" Rusia pentru securitatea sa, a declarat sâmbătă ministrul rus de externe Serghei Lavrov la Nagoya, în centrul Japoniei.

,,Prezenţa militară americană este bineînţeles o problemă în calea unei evoluţii în calitatea relaţiilor ruso-japoneze", a declarat Lavrov în cursul unei întâlniri cu presa, după o reuniune a miniştrilor de externe din G20, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Cele două ţări discută cu regularitate despre modul de a ajunge la semnarea unui tratat de pace, în continuare sub semnul întrebării de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Acest blocaj se datorează unui diferend teritorial privind patru insule vulcanice din arhipelagul Kurilelor de Sud, numite Teritoriile de Nord în Japonia. Tokyo consideră oficial aceste patru insule anexate de URSS în 1945 ca aparţinând teritoriului Japoniei.

În noiembrie 2018, preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul nipon Shinzo Abe au convenit la Singapore să accelereze negocierile pe baza declaraţiei din 1956.

,,Când declaraţia din 1956 era în discuţie, Uniunea Sovietică afirmase deja că acest document nu ar putea fi realizat în totalitate decât în contextul unei încetări a prezenţei americane pe teritoriul Japoniei", a afirmat Lavrov.

Declaraţia din 1956, un document care restabilise relaţiile diplomatice între Japonia şi URSS, menţionează restituirea a două dintre cele patru insule Japoniei, însă doar după semnarea tratatului de pace. Acest text fusese anulat de URSS în 1960, după semnarea unui tratat de cooperare între Tokyo şi Washington.

,,Noi le-am transmis colegilor noştri japonezi ansamblul preocupărilor concrete ale Federaţiei Ruse cu privire la securitatea sa din cauza prezenţei, dezvoltării şi întăririi constante a alianţei politico-militare nipono-americane", a adăugat ministrul rus.

Tokyo şi Washington sunt legate printr-un tratat de securitate reciproc. Circa 54.000 de militari americani staţionează în prezent în Japonia.

,,Colegii noştri japonezi au promis să reacţioneze la aceste preocupări. Vom aştepta răspunsul lor şi vom continua discuţia", potrivit şefului diplomaţiei ruse.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel