"În situaţia actuală, este important... să prevenim o escaladare şi să ne concentrăm pe găsirea unei ieşiri din această situaţie prin dialog", a precizat ministerul rus într-un scurt comunicat.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că SUA au efectuat atacuri la scară largă asupra Venezuelei, încununate de succes, iar liderul acestei ţări, Nicolas Maduro, şi soţia sa, Cilia Flores, au fost capturaţi şi scoşi din ţară pe calea aerului.
SUA au anunțat că atacul asupra Venezuelei s-a încheiat odată cu arestarea lui Nicolas Maduro
Statele Unite ale Americii au încheiat operaţiunea militară din Venezuela după capturarea liderului de stânga Nicolas Maduro, a declarat sâmbătă un senator american, care l-a citat pe secretarul de stat Marco Rubio.
"Rubio nu prevede nicio altă acţiune în Venezuela acum, când Maduro se află în custodia SUA", a scris senatorul Mike Lee, un republican care iniţial a criticat operaţiunea, pe contul său de pe platforma X, după o convorbire la telefon cu Rubio.
Potrivit lui Lee, Rubio i-a spus că Maduro a fost arestat de forţele americane şi va fi judecat în SUA.
Militari şi civili venezueleni au fost ucişi în loviturile aeriene lansate de SUA care au vizat mai multe locuri din ţară, a declarat sâmbătă vicepreşedinta venezueleană Delcy Rodriguez care a admis că nu știe unde e Nicolas Maduro. Aceasta i-a cerut lui Donald Trump să prezinte dovezi că Maduro e în viață.
Concomitent, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a făcut apel la moderaţie, în urma atacului aerian al SUA din Caracas şi după ce a vorbit cu secretarul de stat american Marco Rubio.
"Am vorbit cu secretarul de stat american Marco Rubio şi cu ambasadorul nostru din Caracas. UE monitorizează îndeaproape situaţia din Venezuela", a declarat Kallas într-un mesaj pe reţelele de socializare, în cadrul căruia a adăugat că UE face"un apel la moderaţie".
Kallas a insistat, totodată, că "UE a declarat în repetate rânduri că (liderul venezuelean Nicolas) Maduro nu are legitimitate şi a pledat pentru o tranziţie paşnică".
Cu toate acestea, Kallas a adăugat că, "în orice circumstanţe, principiile dreptului internaţional şi ale Cartei ONU trebuie respectate" şi a dat asigurări că "siguranţa cetăţenilor UE din ţară este prioritatea noastră principală".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









