Rusia concentrează forţe armate în apropiere de frontierele Ucrainei

Eduard Pascu |
Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse - Facebook
Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse - Facebook

Rusia concentrează în prezent forţe armate în apropiere de frontierele Ucrainei dinspre sud, est şi nord, ceea ce constituie o ameninţare la adresa securităţii ucrainene, a declarat marţi comandantul şef al armatei ucrainene, general-colonelul Ruslan Homceak, acuzând Moscova de continuarea unei 'politici agresive' faţă de Kiev, relatează Reuters şi Ukrinform.

În declaraţii făcute în Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean), Homceak i-a acuzat pe rebelii proruşi separatişti din estul ţării, sprijiniţi de Moscova, de încălcarea sistematică a armistiţiului din Donbas convenit în iulie 2020, transmite Agerpres.

Ucraina şi Rusia îşi pasează una alteia responsabilitatea pentru escaladarea violenţei în conflictul care, potrivit Kievului, s-a soldat deja cu circa 14.000 de morţi din 2014, conform Reuters.

De asemenea, forţele guvernamentale ucrainene şi rebelii separatişti proruşi se acuză reciproc de încălcarea regimului de încetare a focului, iar autorităţile de la Kiev afirmă că 26 de militari ucraineni au fost ucişi până în prezent anul acesta, între care patru de lunetişti săptămâna trecută.

”Federaţia Rusă îşi continuă politica agresivă faţă de Ucraina”, a declarat Homceak în parlament.

Potrivit acestuia, trupe ruseşti din diferite regiuni se adună în apropiere de frontiera cu Ucraina sub pretextul menţinerii în stare de pregătire de luptă sau pregătirii de viitoare exerciţii, Rusia ”procedând la o concentrare progresivă de trupe în apropierea frontierelor de stat ucrainene”.

”Se aşteaptă o concentrare suplimentară de trupe de până la 25 de grupuri tactice care, împreună cu forţele deja desfăşurate în apropierea frontierei de stat a Ucrainei, reprezintă o ameninţare la adresa securităţii militare a statului”, a afirmat generalul Homceak.

El a adăugat că Moscova dispune la ora actuală de efective de 32.700 de militari în Crimeea anexată de Rusia în 2014, în timp ce ofiţerii săi comandă efective de 28.000 de militari separatişti staţionaţi în teritoriile ocupate temporar în estul Ucrainei.

Pentru formarea agenţilor de informaţii există în teritoriile ocupate din estul ţării un aparat de consilieri militari şi instructori ai forţelor armate ruse de peste 2.000 de persoane, a indicat comandantul şef al armatei ucrainene.

Ucraina, ţările occidentale şi NATO acuză Rusia de trimiterea de trupe şi de armament greu în sprijinul separatiştilor. Moscova susţine că acordă doar sprijin politic şi umanitar rebelilor, iar ruşii care luptă alături de aceştia în estul Ucrainei sunt voluntari. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel