Rusia ar putea trimite nave de război lângă petrolierele "Flotei din Umbră". Patrușev: Combatem terorismul internațional

marina_rusia_70799600
Marina Federației Ruse. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
Rusia ia în calcul noi măsuri pentru a-și proteja navele comerciale, în special pe cele din așa-numita „flotă din umbră”, folosită pentru transportul petrolului.

Rusia este acuzată frecvent de statele occidentale că folosește „flota din umbră", dar evită să confirme oficial că ar avea o legătură directă cu aceste nave. De regulă, ele sunt înregistrate pe firme obscure, sub alte pavilioane.

În acest context, un oficial rus de rang înalt vorbește despre protejarea lor, inclusiv cu escortă militară.

Este vorba despre Nikolai Patrușev, unul dintre cei mai influenți oameni din conducerea rusă și consilier apropiat al președintelui, a declarat că există posibilitatea ca aceste nave să fie escortate chiar de unități ale marinei militare.

Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat presei de stat, în contextul în care statele occidentale monitorizează tot mai atent transporturile maritime ale Rusiei, relatează kyivindependent

Potrivit lui Patrușev, presiunea asupra navelor rusești a crescut semnificativ, iar unele țări ar fi ajuns să „vâneze” petroliere și alte vase comerciale care pleacă din porturile rusești.

Oficialul rus a menționat și un incident recent, pe care l-a descris drept extrem de grav: un presupus atac asupra unui petrolier de gaz natural lichefiat în Marea Mediterană. Acesta a catalogat situația drept un act de terorism internațional și a avertizat că riscurile pentru navele care se îndreaptă spre Rusia rămân ridicate.

În acest context, autoritățile ruse spun că au început să aplice un set de măsuri pentru creșterea siguranței pe mare. Printre acestea se numără instalarea de echipamente speciale de protecție la bordul navelor și utilizarea unor echipe armate mobile care să le însoțească. De asemenea, se analizează și scenariul în care navele comerciale ar putea fi escortate de vase de război.

Dacă aceste planuri vor deveni realitate, situația ar putea duce la tensiuni și mai mari în relațiile cu Occidentul. O eventuală intervenție asupra acestor nave ar putea escalada rapid, mai ales dacă sunt implicate forțe militare.

Pe de altă parte, țările europene își intensifică propriile acțiuni împotriva „flotei din umbră”, despre care spun că este folosită pentru a evita sancțiunile economice. Această flotă ar include nave vechi, operate prin companii cu structuri neclare sau sub diferite steaguri.

În ultimele luni, mai multe state, printre care Franța, Germania și Italia, au luat măsuri împotriva navelor suspecte aflate în apele lor. De asemenea, Suedia a reținut recent un vas suspect în Marea Baltică.

Oficialii occidentali avertizează că aceste nave nu sunt implicate doar în transporturi comerciale, ci ar putea avea legături și cu alte activități, precum spionajul sau operațiuni hibride. În acest context, confruntarea dintre Rusia și Occident pare să se mute tot mai mult și pe mare.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes
x close