Rusia a pierdut mai mulți militari de elită ai aşa-ziselor ''Berete Negre'': Bilanţul pierderilor înregistrare într-un an lângă Vuhledar este mai mare decât în timpul celor 10 ani de război cecen

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Militar rus din cadrul Corpului de Infanterie Marină. Sursa foto: ruinformer.com.
Militar rus din cadrul Corpului de Infanterie Marină. Sursa foto: ruinformer.com.

Pușcașii marini de elită ai Rusiei au suferit pierderi de patru ori mai mari în timpul unui an de lupte lângă orașul Vuhledar, în regiunea Donețk, decât în timpul celor 10 ani ai celui de-al doilea război cecen, a relatat BBC News Russia pe 4 octombrie. Forțele ucrainene au anunțat retragerea din așezarea-cheie din regiunea Donețk la 2 octombrie, după ce forțele ruse au cucerit flancurile orașului și au intrat chiar în Vuhledar.

Situat în partea de sud a regiunii, la aproximativ 40 de kilometri est de granița administrativă cu regiunea Zaporojie, oraşul ucrainean Vuhledar a fost ţinta unui puternic atac rusesc începând din 2022.

Brigăzile de pușcași marini de elită 155 și 40 ale Forțelor Armate Ruse, cunoscute și sub numele de ''Beretele Negre'', au fost implicate în luarea cu asalt a orașului, sprijinite de vehicule blindate. Pușcașii marini au fost, de asemenea, ajutați de unități de infanterie conduse de personal militar recent mobilizat, dar și de voluntari.

Potrivit BBC, cel puțin 211 pușcași marini din cadrul Brigăzii 155 au fost uciși în timpul luptei pentru Vuhledar, iar alți 42 sunt dați dispăruți. Această cifră depășește cu mult pierderile unității în timpul celui de-al doilea război cecen, care a durat zece ani, în perioada 1999-2009, se arată în raportul publicat de BBC.

Jurnaliștii BBC au putut, de asemenea, să confirme moartea a 72 de soldați ruși din Brigada 40. Potrivit BBC, gravitatea pierderilor este confirmată de faptul că ambele brigăzi au început să folosească unități ''Storm-Z'' formate din deținuți.

Brigada 72 Mecanizată din Ucraina a apărat Vuhledar, cheia apărării ucrainene în partea de sud a regiunii Donețk, timp de aproape doi ani, fără rotații de trupe.

După retragerea din oraș, trupele Brigăzii 72 s-au mutat pe o nouă linie de apărare pentru a continua să țină piept forțelor ruse, a declarat pentru Arsenii Prilepko, un purtător de cuvânt al Brigăzii 72 Mecanizate.

Doi militari ucraineni din aceeași brigadă au declarat pentru publicaţia Suspilne că unitatea lor continuă să țină apărarea în aceeași direcție, în apropierea orașului ocupat.

De asemenea, unele batalioane care au suferit pierderi semnificative în timpul luptelor pentru Vuhledar vor avea baza în regiunea Donețk, la 10-15 kilometri de linia frontului.

„În acest timp, ele vor fi realimentate. Restul unităților vor ține apărarea în această direcție”, a precizat unul dintre cei doi militari ucraineni.

Un alt soldat a spus că brigada rămâne în aceeași zonă deoarece „nu există nimeni care să o înlocuiască”.

În timpul discursului său din 30 septembrie, președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina se confruntă cu o situație „foarte dificilă” pe linia frontului. În afară de Vuhledar, forțele ruse și-au concentrat eforturile împotriva orașelor Pokrovsk și Toretsk din regiunea Donețk, unde soldații ucraineni, depășiți numeric și în inferioritate, pierd încet teren sub presiunea Rusiei.

De asemenea, trupele ruse par să se pregătească pentru operațiuni de asalt în sud-estul regiunii Zaporojie, unde „inamicul adună personal”, a declarat purtătorul de cuvânt al comandamentului militar ucrainean din sud, Vladislav Voloshin, la 28 septembrie.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel