Riscul politic propus de Victor Ponta

H. D. Hartmann |
Data publicării:
EXCLUSIV

Indiscutabil că politicianul Victor Ponta rămâne un mare semn de întrebare cu privire la proiectul său de țară. Exponent unic al oportunismului în politica românească,  negociator de ocazie si copiator de geniu al diverselor tendințe efemere, Ponta a reușit să transmită un mesaj tipic elitei globaliste din Europa.

Panicată de valul naționalist, eurosceptic si conflictual, care pare a fi cuprins bătrânul continent, birocrația europeană pare a paria pe mai mulți cai în cursa politică din România. Alături de fostul premier francofon Cioloș, astăzi fostul premier socialist Ponta își imaginează și își construiește un rol de reprezentant al birocrației autoritare și nedemocratic instalată de la Bruxelles.

Războiul sistematic al acestei forțe birocratice la adresa oricărei formațiuni politice care deviază  de la ortodoxismul neo-marxist european anunța, de câteva luni bune, apariția, în spațiul politic românesc, a unei formațiuni politice care să fie exponent exclusiv al elitei globaliste și multi colore promovate de către Macron și aliații săi europeni. Se pare că angrenajul construit în jurul lui Cioloș nu asigură o minimă speranță. Ca atare Victor Ponta a sesizat oportunitatea și a lansat noul său partid. În spațiul general al politicii europene, rolurile, bine împărțite pe zone de influență între Franța si Olanda, vor duce la o inflație de grupuri și grupuscule politice cu principala misiune de a promova Uniunea Europeană ca singura  cale de ales pentru națiunile europene. În România există deja două astfel de grupări, alături de un USR capabil mai mult de activism civic decât de substanță politică,  atât de necesară votului la alegerile europarlamentare de anul viitor.

Victor Ponta promovează agresiv astfel, fondurile europene și miracolul unei economii românești renăscută prin accesarea acestora. Numai că pentru a avea acces la aceste fonduri trebuie ca țara să îndeplinească conditiile unei subordonări semi-coloniale care, astăzi, pare a înfuria multe state din Europa, așa cum vedem începând cu Austria si terminând cu Cehia. Aceste state, recunoscute pentru civilizația și prosperitatea lor post comunistă, tocmai împotriva unei astfel de subordonări luptă,  pentru că odată cu banii vin si cerințe politice absolut de neacceptat cum ar fi integrarea unei imigrații masive și ilegale sau acceptare unui control total asupra politicilor sociale, exact ca în cazul Greciei.

Interesant este de observat virajul brusc făcut de fostul premier Ponta, care numai acum câțiva ani invita China să  investească masiv în economia românească, chiar și împotriva reacției, din acel timp, nervoase a Uniunii Europene. Mai mult, candidatul Ponta dorea să fie președintele României îmbrăcat în straie tradiționale de gorjean si declarând patetic "Mândru că sunt român", în fața unui candidat german calm si tranchilizat de confortul european oferit de cancelara Merkel. 

Astăzi euforia chineză și puseul naționalist par a lăsa loc unei fantastice povești de succes pe bani europeni. De fapt Victor Ponta mărșăluiește politic pe fondul noii politici agresiv globaliste propuse de către Macron, în tandem cu aliații săi.

De altfel atacurile repetate ale progresiv promovatei Corina Crețu, comisar european, împotriva guvernului Dăncilă și a PSD, tocmai pe tema neaccesării fondurilor europene, se înscriu în această logică a jocului politic european propus de Franța. Să nu uităm că doamna Crețu va fi capul de listă al formațiunii Pro Romania, la alegerile europarlamentare de anul viitor, în lipsă de loc pe lista partidului mamă PSD. Mai mult, numele ei este pomenit din ce in ce mai apăsat, de către clubul progresiștilor europeni, ca potențial prim ministru al României, într-un eventual guvern, format iluzoriu de întreaga falangă anti Dragnea din spațiul politic românesc. Testele care se fac zilnic, prin introducerea unor teme voit iesite din normele cotidiene, dar care dau substanță unei foarte bine regizate strategii de faramitare a scenei politice românești, reprezintă începutul campaniei europene. Ponta, Crețu, Constantin și alții practic joacă partitura unei melodii compuse de către alții,  fără nicio legătură cu România sau cu un proiect serios de țară. Căci doar cu banii Uniunii Europene, din ce în ce mai puțini și din ce in ce mai condiționați politic, economia României nu își va regăsi niciodată suflul.

Prin alegerea sa unanimă, ca la congresele comuniste de acum decenii, în funcția de președinte al noii formațiunii politice Victor Ponta enunță fals existența unei oferte europene greu de refuzat. Exact ca în celebra scenă din filmul cu mafioți "Nasul", Ponta anunță de la înaltul amvon politic, că singura opțiune pentru Romania este Uniunea Europeană.

Probabil că drumul românesc al acestui politician, care si-a trădat, pe Facebook, propria guvernare precum și partidul care l-a propulsat ca Prim Ministru, pentru a lasă loc guvernului Cioloș, va fi de lungă durată. Strategia politică  macroniană, reprezentată așa de bine de  Victor Ponta si Corina Crețu, dorește o spargere a masivului bloc politic de stânga din România. Cum dreapta este praf și pulbere, prin apariția lui Cioloș, în calitatea sa de imens cal troian al birocrației europene, programul Macron de distrugere a identității naționale și statale a oricărei țări care se opune neo-marxismului internationalist, îl va propune pe Ponta ca promotor principal. Acesta ne va prezenta o varză ideologică formată din micul naționalism economic (merele cumpărate să fie numai românești) alăturate socialismului global,  umanismul non identitar si desigur unei masive emigrații ilegale.

Surse bine informate ale DefenseRomania susțin că în zona balcanică, Ponta promovează interesele Franței si ale lui Macron. Nicidecum ale României. Fostul prim ministru român dorește să organizeze, în noiembrie, o întâlnire între Serbia si Kosovo la Paris, sub părintească privire a tânărului Macron. Alte țări din regiune au atras atenția asupra formatului și obiectivelor reale, nu cele declarate de către Franța, ale acestei întâlniri, mai ales că unul dintre negociatorii italieni, un "fost" ca și Ponta, este recunoscut ca element de dialog aflat sub influență non europeană. Și uite cum ne apropiem de esența și justificarea reală a revenirii politice a lui Victor Ponta prin oferta politică a noii formațiuni Pro România. Nimic din ceea ce face acest om politic nu are ceva în comun cu România. Totul se învârte în jurul unor forțe politice europene care vor să influenteze votul intern românesc la alegerile europarlamentare din 2019. O întrebarea simplă rămâne: cum explici prezența numai a unor nemulțumiți în conducerea acestui nou vehicol politic. Toți leaderii sunt proveniti din spectrul de stânga a politicii românești. Devine clară ținta și misiunea acestora. Căutarea cu toate mijloacele de a sparge voturile monobloc și monocolore. Căci politica lui Macron este aceea de decolorare a oricărei forme de identitate politică, economică si națională. Iar Victor Ponta tocmai acest lucru îl propune și anume decolorarea steagului României. Orice internationalist poate înțelege mesajul.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel